Pană de curent la Spitalul Colentina din Capitală: În dotare avem şi un al doilea generator, care nu a fost însă niciodată funcţional
Nu s-au înregistrat perturbări majore ale activităţilor medicale, anunţă managerul unităţii sanitare, care precizează însă că spitalul beneficiază de un al doilea generator, nefuncţional încă.
„În cursul zilei de azi, 11.04.2017, în jurul orei 11:45, a avut loc o pană de curent electric în zona Ştefan cel Mare, care a afectat şi Spitalul Colentina, cauzată, potrivit ENEL, de o avarie a unui cablu de alimentare din regiunea Parcului Circului. Administraţia spitalului a semnalat de urgenţă avaria către ENEL, potrivit protocolului de lucru pentru astfel de situaţii, iar echipele de intervenţie au remediat situaţia în aproximativ 40 de minute. Din păcate, generatorul care ar fi trebuit să constituie soluţia alternativă pentru alimentarea cu energie electrică a spitalului nu a pornit, astfel că instalaţiile critice din sălile de operaţie şi de terapie intensivă au funcţionat, pe perioada avariei, cu ajutorul acumulatorilor proprii”, se arată într-un comunicat de presă remis de managerul unităţii sanitare, Silvi Ifrim, remis MEDIAFAX.
Ulterior, administraţia spitalului a luat legătura cu toate secţiile, fiind informată că nu s-au înregistrat perturbări majore ale activităţilor medicale, cu repercusiuni asupra îngrijirii pacienţilor.
„Precizăm că pentru generatorul de 1.000 kVA din dotarea spitalului există încheiat un contract de mentenanţă cu S.C. Drop Energy SRL din Craiova, care a subcontractat procedura de revizie către S.C. Marro Electric Systems din Bucureşti. Ultima revizie generală a fost efectuată în 22.07.2016, iar generatorul a pornit fără probleme atât la ultima avarie din 22.02.2017, cât şi la ultima verificare făcută de către serviciul tehnic al spitalului în data de 17.03.2017. În dotarea spitalului există şi un al doilea generator, de 400 kVA, care însă nu a fost pus niciodată în funcţiune, din anul 2006 când a fost achiziţionat, din cauza costurilor pentru realizarea unei a doua reţele distincte, considerate prea ridicate de către conducerea de atunci a spitalului”, potrivit sursei citate.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a trimis la faţa locului o echipă de specialişti, care urmează să stabilească exact care sunt cauzele care au stat la baza nefuncţionării generatorului.
„A fost o defecţiune la cablul central al spitalului. A venit echipa de la Enel şi a pus un alt cablu. Pe scurt, defecţiunea a fost de la Enel. Defecţiunea s-a remediat. Nu au fost probleme cu pacienţii care se află în spital, nici cu cei care se află în terapie intensivă. A durat cam trei sferturi de oră. Spitalul are două generatoare care au pornit de cinci ori, dar s-au oprit. Cu siguranţă este o defecţiune şi la aceste generatoare şi ce este prost este că firma de mentenanţă este din Craiova. Nu ştiu de ce a trebuit să găsim tocmai din Craiova o firmă de mentenanţă. Acum trebuie să mă interesez de când e contractul, care e situaţia cu aceasta firmă. Nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva, în condiţiile în care sunt două generatoare”, a declarat, anterior, pentru MEDIAFAX Silvi Ifrim, manager al Spitalului Colentina.