În Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile este, sâmbătă, de 6,39 la mia de locuitori, motiv pentru care, începând de duminică, ora 00:00, se prelungesc restricţiile deja existente.
Astfel, este interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei între orele 22.00 – 5.00 în zilele de luni până joi şi între orele 20.00 – 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Magazinele pot fi deschise în intervalul orar 5.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbata şi duminică, iar de luni până joi până la ora 21.00.
Accesul în mall-uri se va face în aşa fel încât să se asigure distanţa de minim 2 metri între persoane, precum şi o suprafaţă de minim 7 metri pătraţi pe persoană.
Măsurile încetează când rata de incidenţă cumulată pe o perioadă de 14 zile scade sub 3,5 la mie.
Prefectul Alin Stoica a precizat că singura schimbare prevăzută de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă este că magazinele vor rămâne deschise în Vinerea Floriilor până la 20.00.