„11 ambulanţe, 9 din dotarea Serviciilor Judeţene de Ambulanţă şi 2 din dotarea SMURD au fost donate de ţara noastră serviciilor de urgenţă din Ucraina”, potrivit unui comunicat de presă.
Guvernul menţionează că autospecialele sunt complet echipate şi funcţionale şi vor fi folosite pentru evacuarea răniţilor şi acordarea ajutorului medical de urgenţă.
Donarea către partea ucraineană a celor 11 ambulanţe a fost aprobată la finalul lunii trecute, la propunerea CNSU, prin Hotărâre de Guvern.
„Este o donaţie făcută către autorităţile din Ucraina, potrivit unui memorandum pe care Guvernul l-a aprobat şi a răspuns în acest fel solicitării autorităţilor din Ucraina de a acorda asistenţă internaţională în contextul gestionării situaţiei generate de agresiunea militară rusă”, a declarat pe 25 martie Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.