- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.04.2021, 15:46)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Pandemia îngenunchează India. O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a plecat cu ajutor umanitar la New Delhi
O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a plecat spre Republica India, într-o misiune de asistenţă umanitară pentru transportul, în regim de urgenţă, de echipamente medicale pentru această ţară, grav afectată de pandemia de COVID-19.
Urmărește
2329 afișări
Pandemia îngenunchează India. O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a plecat cu ajutor umanitar în New Delhi
Ajutorul de urgenţă oferit de România constă în transferul cu titlu gratuit a unor echipamente medicale constând în: 80 de concentratoare, 75 de butelii de oxigen şi 20 dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat.
„România se alătură, astfel, eforturilor europene şi internaţionale de a sprijini India, care se confruntă cu o situaţie dramatică pe fondul valului fără precedent de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2. Echipamentele medicale româneşti sunt printre primele care vor ajunge la New Delhi, în zilele următoare fiind programate transporturi de aparatură şi medicamente şi din partea altor state membre ale UE, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă, activat recent la nivelul Uniunii Europene ca parte a eforturilor Team Europe”, transmite, joi, Ministerul Apărării Naţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
„Solidaritatea este cuvântul cheie în aceste vremuri dificile. Astăzi, poporul român este alături de poporul indian. Guvernul României a răspuns imediat solicitării făcute de autorităţile Republicii India, transmisă prin Mecanismul european de protecţie civilă, pentru acordarea de asistenţă internaţională în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19”, a spus secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale Simona Cojocaru.
Aeronava C-130 Hercule a decolat din Baza 90 Transport Aerian miercuri, în jurul orei 15.00.
Pandemia îngenunchează India: Numărul deceselor provocate de coronavirus trece de 200.000
Numărul de decese din cauza coronavirusului a trecut în India de 200.000 pe fondul lipsei oxigenului, a materialelor medicale şi a personalului în spitale, care au dus la un număr record de noi infecţii, relatează CNN.
Cel de-al doilea val de infecţii a dus la cel puţin 300.000 de persoane testate pozitiv în fiecare zi în ultima săptămână, copleşind spitalele şi crematoriile şi determinând un răspuns urgent din partea comunităţii internaţionale.
Ultimele 24 de ore au adus 360.960 de cazuri noi, cel mai mare număr dintr-o singură zi, ducând numărul de infecţii din India la aproape 18 milioane. A fost, de asemenea, ziua cu cele mai multe decese, 3.293, care au dus totalul la 201.187.
Experţii consideră că numărul este mult mai mare, într-o naţiune cu 1,3 miliarde de locuitori.
Lumea intră într-o fază critică a pandemiei şi trebuie să aibă vaccinuri disponibile pentru toţi adulţii cât mai curând posibil, a declarat Udaya Regmi, şeful Asiei de Sud a Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).
"Acesta este atât un imperativ etic, cât şi de sănătate publică", a adăugat el. „Pe măsură ce variantele se răspândesc, această pandemie este departe de a se încheia”.
Ambulanţele s-au aliniat ore în şir în capitala New Delhi, pentru a aduce victimele COVID-19 la crematoriile improvizate din parcuri şi parcări.
Spitalele din capitală şi din jurul acesteia au declarat că au probleme cu oxigenul, în ciuda angajamentelor de îmbunătăţire a aprovizionării.
"Ne petrecem ziua scăzând nivelurile de oxigen pe ventilatoarele noastre şi pe alte dispozitive, deoarece rezervoarele noastre prezintă niveluri alarmante", a scris dr. Devlina Chakravarty, de la spitalul Artemis din suburbia Gurgaon, în ziarul Times of India. "Facem sute de apeluri şi trimitem mesaje în fiecare zi pentru a obţine cota zilnică de oxigen."
Citește pe alephnews.ro: Călătorești în SUA fără viză. Kavalec: „Aprobările pentru călătoriile fără viză vor fi procesate online, în mai puțin de 3 zile”
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe