Acces doar cu însoțitor din partea pazei. Panică în Gorj din cauza unor măsuri dispuse de noul prefect
-
În Prefectura Gorj, se va intra doar cu însoțitor din partea pazei.
- Restricțiile de acces au fost dispuse de prefectul numit recent.
- Prefectul spune că aplică doar Regulamentul instituției, ale cărui prevederi stabilesc și protocoalele de acces.
Restricțiile stricte de acces în clădirea Prefecturii, dispuse de noul prefect, numit în urmă cu trei zile, au fost anunțate, marți, de presa locală și au creat panică în rândul angajaților Prefecturii județului Gorj, dar și a celor care au nevoie să treacă pragul instituției.
Personalul care asigură paza și securitatea în cadrul Prefecturii Gorj a fost instruit pentru a însoți fiecare persoană care intră în instituție la biroul unde dorește să meargă și, de asemenea, spre ieșire la final.
Noul prefect al județului Gorj, Șerban Predescu, a fost anterior numirii sale subprefect din partea social-democraților tot în Gorj și l-a înlocuit din funcție pe liberalul Virgin Drăgușin. El a precizat că măsurile dispuse se supun Regulamentului de acces existent deja în instituție, care este în vigoare de mulți ani, și nu este vorba de restricții în plus.