Numărul naşterilor în Italia a scăzut pentru prima dată sub 400.000 în 2022. A fost al 14-lea an la rând când s-a înregistrat o scădere, potrivit statisticilor.
Vorbind la o conferinţă despre criza demografică, Papa Francisc a declarat că scăderea natalităţii semnalează o lipsă de speranţă în viitor.
„Dificultatea de a găsi un loc de muncă stabil, dificultatea de a păstra o casă, prohibitiv de scumpă, chiriile mari şi salariile insuficiente sunt probleme reale. Piaţa liberă, fără măsurile necesare, devine sălbatică şi produce situaţii şi inegalităţi din ce în ce mai grave”, a declarat el, în timpul conferinţei la care a participat şi premierul italian Giorgia Meloni.
Papa a spus că animalele de companie înlocuiesc copiii în unele gospodării şi a povestit cum o femeie, la o audienţă recentă, şi-a deschis punga şi a cerut o binecuvântare papală pentru „copilul ei”. În interior era un câine.
„Mi-am pierdut răbdarea şi am mustrat-o spunând că mulţi copii sunt flămânzi şi îmi aduceţi un câine”, a spus el.
Totuşi, el a recunoscut că există „constrângeri aproape insurmontabile” asupra femeilor tinere forţate să aleagă între carieră şi maternitate. Având în vedere costurile ridicate implicate în creşterea copiilor, oamenii îşi revizuiesc priorităţile, a adăugat el.
Scăderea populaţiei este o preocupare majoră pentru cea de-a treia ţară din zona euro. Ministrul Educaţiei a declarat joi că datele demografice actuale sugerează că populaţia şcolară din Italia va scădea cu un milion în următorii 10 ani.