- Home
- Social
- (22.05.2022, 15:52)
- Iulian Moşneagu
Papa Francisc speră că bisericile din China funcţionează în "libertate şi linişte". Un cardinal a fost arestat recent în Hong Kong
Papa Francisc şi-a exprimat duminică apropierea spirituală faţă de catolicii din China, exprimându-şi speranţa că biserica de acolo funcţionează în "libertate şi linişte", dar nu a făcut nicio referire la un cardinal în vârstă de 90 de ani care a fost arestat recent în Hong Kong.
Urmărește
239 afișări
Adresându-se publicului adunat în Piaţa Sfântul Petru pentru tradiţionalele remarci de duminică ale suveranului pontif, Francisc a menţionat că biserica o sărbătoreşte, pe 24 mai, pe "Sfânta Fecioară Maria, Ajutorul creştinilor" şi a amintit că Maria este ocrotitoarea catolicilor din China, potrivit AP.
"Această împrejurare fericită îmi oferă ocazia de a le reînnoi asigurarea apropierii mele spirituale", a spus suveranul pontif. El a adăugat că "urmăresc cu atenţie şi participare viaţa şi problemele credincioşilor şi pastorilor, adesea complexe, şi mă rog în fiecare zi pentru ei".
Cardinalul Joseph Zen a fost arestat în 11 mai, împreună cu cel puţin alte trei persoane, fiind suspectat de conlucrare cu forţe străine pentru a pune în pericol securitatea naţională a Chinei. El a fost eliberat mai târziu în aceeaşi noapte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Zen a fost dur în criticile sale la adresa Chinei şi a criticat acordul încheiat de Vatican în 2018 cu China privind numirea episcopilor din această ţară. El a caracterizat acordul, care urmează să fie reînnoit în acest an, ca fiind o vânzare a creştinilor care se închină în congregaţii clandestine din China pentru a evita hărţuirea de către autorităţile regimului comunist.
În cuvântarea sa, Francisc i-a invitat pe credincioşii prezenţi în piaţă să i se alăture în rugăciune, "pentru ca Biserica din China, în libertate şi linişte, să poată trăi în comuniune efectivă cu Biserica universală şi să-şi poată exercita misiunea de a anunţa Evanghelia tuturor, oferind, astfel, o contribuţie pozitivă la progresul spiritual şi material al societăţii".
Acordul dintre Vatican şi China are ca scop reducerea tensiunilor legate de insistenţa chinezilor de a avea influenţă asupra numirii episcopilor, care, potrivit Vaticanului, este prerogativa pontifilor.
Vaticanul a susţinut că acordul previne o schismă şi mai profundă în biserica chineză, după ce, în trecut, Beijingul a numit episcopi fără acordul papei. Acordul a regularizat statutul a şapte dintre aceşti episcopi "ilegitimi" şi i-a adus în comuniune deplină cu papa.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Cele mai grave inundaţii din ultimele decenii din Bangladesh şi India afectează milioane de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe