Parchetele pot cere anularea actelor ilegale. Cazul Bercea Mondial creează precedentul

Procurorul poate cere în instanţă desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiţând, în 17 ianuarie 2011, un recurs în interesul legii promovat de procurorul general al României Codruţa Kovesi.

În urma deciziei ICCJ, Parchetul Tribunalului Olt a solicitat instanţei să anuleze permisul de conducere al lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care ar fi fost obţinut fraudulos în anul 1990. Anghel nu poate fi cercetat pentru dare de mită, întrucât fapta s-a prescris.

În urma soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a lui Bercea, rămasă definitivă, procurorii au putut cere anularea permisului auto, demersul constituind precedentul în aceste gen de cauze, în baza deciziei ICCJ din luna ianuarie 2011.

O acţiune similară fusese respinsă în 2004 de judecătorii ICCJ, însă în urma mai multor scandaluri legate în special de modul în care au fost fraudate examenele pentru permise auto, soldate cu arestări preventive şi trimiteri în judecată ale unor ofiţeri de poliţie, s-a schimbat opinia magistraţilor.

Astfel, dacă unele instanţe au admis acţiunile privind desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat şi au apreciat că, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală, Ministerul Public are legitimitate procesuală, pentru a declanşa această acţiune civilă, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Aceste excepţii sunt acum reguli.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă "şi în alte cazuri expres prevăzute de lege", iar un astfel de caz este reprezentat de art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală ce prevede că prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată şi asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat.

Aceste dispoziţii au fost introduse în Codul de procedură penală prin art. I pct. 132 din Legea 356/2006, ulterior deciziei nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, fapt ce denotă intenţia legiuitorului de a statua în sensul legitimării procesuale a acţiunii procurorului, pentru înlăturarea consecinţelor juridice produse prin intrarea în circuitul civil a înscrisurilor falsificate.

"În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală, asupra legitimării procesuale active a procurorului de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată", a susţinut procurorul general al României, Codruţa Kovesi, în recursul în interesul legii, judecat, în 17 ianuarie 2011, de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

În urma deliberărilor, Secţiile Unite ale ICCJ a decis admiterea recursului în interesul legii, în sensul că acţiunii procurorului nu i se impun limitările stabilite de dispoziţiile articolul 45, alineatul (1), teza întâi din Codul de procedură civilă, Ministerul Public având legitimitate procesuală, pentru a declanşa acţiuni civile privind desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Anterior deciziei ICCJ, alte instanţe au considerat că procurorul nu are legitimare procesuală activă în formularea acestor acţiuni.

Ministerul Public a susţinut intervenţia legislativă, fiind justificată prin interesul social general, de înlăturare, totală sau parţială, din circuitul juridic a înscrisurilor falsificate rezultate prin săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.

"Este unanim acceptat că înscrisurile false, rezultate din săvârşirea unor infracţiuni, încalcă normele legale care ocrotesc interesul general al societăţii, iar societatea nu poate rămâne pasivă şi să tolereze asemenea stări de pericol, fapt ce impune cu necesitate restabilirea ordinii de drept prin înlăturarea tuturor consecinţelor ce se desprind din acestea. Aşadar, în situaţiile prevăzute de art. 228 alin. (6), art. 249 şi art. 245 din Codul de procedură penală, care presupun adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, acţiunea civilă nu mai poate fi soluţionată de instanţa penală, astfel încât desfiinţarea înscrisurilor falsificate va fi realizată în cadrul procesului civil, pe calea unei acţiuni în anulare sau în constatarea nulităţii", explica MP.

Dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală nu doar legitimează această acţiune a procurorului, ci şi obligă la sesizarea instanţei civile, pentru desfiinţarea totală sau parţială a acestor înscrisuri, justificat prin interesul social general ce presupune, în mod indubitabil, eliminarea lor din circuitul juridic civil şi, implicit, restabilirea ordinii de drept prin înlăturarea tuturor consecinţelor ce decurg din acestea.

Aşadar, acţiunea procurorului în materie tinde la realizarea unui incontestabil interes public, se desprinde din procesul penal care nu a putut fi continuat, ci s-a oprit în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, mai arată Kovesi, nici raportarea la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este de natură a determina o altă concluzie.

Astfel, teza finală a acestor dispoziţii legale ce instituie cadrul general în care procurorul poate exercita acţiunea civilă prevede posibilitatea ca, prin lege specială, să se stabilească şi alte situaţii în care procurorul poate promova acţiunea civilă.

"Or, dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală constituie «un caz expres prevăzut de lege», în sensul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă care legitimează procurorul să formuleze acţiunea civilă pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată", a mai spus Kovesi.

În cazul contrar, în care se dă eficienţă exclusiv interesului privat, se neagă însuşi scopul completării aduse art. 245 din Codul de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, deşi în această privinţă, intervenţia legiuitorului a fost impusă de interesul public, fiind necesară şi pe deplin justificată de necesitatea de a se înlătura stările de pericol social amintite.

"Considerăm că acţiunii procurorului nu i se impun limitările stabilite de dispoziţiile art. 45 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, întrucât dispoziţiile art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală nu cuprind nicio distincţie în acest sens, or ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", a mai arătat sursa citată.

Aşadar, a arătat Kovesi, acţiunea procurorului în această materie rezultă dintr-un proces penal care nu a putut fi continuat şi nu-şi pierde caracterul public, fiind legitimată de interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă şi art. 245 alin. (1) lit. c1) din Codul de procedură penală.

Având în vedere cele expuse, Kovesi a solicitat Secţiilor Unite al ICCJ să constate că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi printr-o decizie obligatorie să stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legii.