Parchetul apreciază că Mona Muscă nu a făcut cu intenţie falsul în declaraţii

Parchetul instanţei supreme a apreciat că fosta deputată liberală şi liberal-democrată Mona Muscă nu a comis cu intenţie falsul în declaraţii, atunci când a consemnat în martie 2006 că nu a colaborat cu Securitatea, în sensul de poliţie politică.

Urmărește
86 afișări
Imaginea articolului Parchetul apreciază că Mona Muscă nu a făcut cu intenţie falsul în declaraţii

Parchetul apreciază că Mona Muscă nu a făcut cu intenţie falsul în declaraţii (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Totuşi, Parchetul subliniază faptul că hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, respectiv că decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care se confirmă decizia de colaborator a Monei Muscă, rămâne în picioare.

Mona Muscă a avut calitatea de deputat în Parlamentul României, în trei legislaturi, respectiv 1996-2000, 2000-2004, 2004-2008. În perioada decembrie 2004 - august 2005, a deţinut funcţia de ministru al Culturii şi Cultelor, din care şi-a dat demisia în luna martie 2007, iar de atunci nu mai ocupă altă funcţie sau demnitate publică.

Conform dispoziţiilor Legii 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, atât în forma iniţială cât şi după modificările aduse prin OUG 16/22 februarie 2006 (ce constituie reglementări în raport cu care se va analiza conduita învinuitei, potrivit principiului "tempus regit actum", raportat în acelaşi timp, bineînţeles, la legea penală - articolul 292 Cod penal, ce nu a suferit modificări de la data comiterii faptelor până în prezent), mai multe categorii de persoane, printre care şi deputaţii, şi senatorii, au fost obligaţi să facă o declaraţie pe proprie răspundere privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator, fie "al organelor de securitate, ca poliţie politică", fie "al poliţiei politice comuniste" (aşa cum s-a modificat prin OUG 16/2002).

În calitate de parlamentar, Muscă a dat două astfel de declaraţii pe proprie răspundere, prima la data de 26 octombrie 2004 şi a doua la data de 23 martie 2006. "Deşi este de presupus că învinuita a dat, în timp, mai multe asemenea declaraţii, în cauză au fost identificate doar cele două arătate, aflate în original la CNSAS şi în copii conforme cu originalele la dosarul cauzei", susţine Parchetul.

Având în vedere că învinuita a declarat în mod constant că nu-şi aminteşte să fi dat şi alte declaraţii pe proprie răspundere cu obiectul precizat (cu menţiunea că nu-şi amintea nici de cea din 26 octombrie 2004, dar pe care a recunoscut-o ca aparţinându-i când i-a fost prezentată, aceasta fiind identificată spre finalul parcursului anchetei), iar pe de altă parte că toate instituţiile posibil depozitare ale unor asemenea declaraţii ale învinuitei au transmis că nu deţin sau nu deţin şi alte declaraţii de acest fel, faptele stabilite în sarcina învinuitei rămân cele două acte materiale, de scriere/completare/semnare a celor două declaraţii pe proprie răspundere menţionate, se arată în rezoluţie Parchetului ICCJ, dată în 17 mai 2010.

În ambele declaraţii pe proprie răspundere, Mona Muscă a completat olograf rubricile cu datele personale de identificare, a semnat şi a menţionat că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, în înţelesul articolului 5 alineatele 1-5 din lege (declaraţie dată la 26 octombrie 2004) sau nu a fost agent sau colaborator al poliţiei politice, în sensul articolului 5 alineatele 1-4 din lege (declaraţia dată la 23 martie 2006).

Prin aceasta, Parchetul reţine că Muscă şi-a asumat în două rânduri răspunderea, conform obligativităţii de a declara - impusă de dispoziţiile Legii 187/1999 - apartenenţa/neapartenenţa, colaborarea/necolaborarea cu organele de securitate ale statului comunist, în termenii definiţi de prevederile legale.

Potrivit dispoziţiilor aceleiaşi legi, CNSAS a fost (şi este) organul competent de a efectua verificări din oficiu sau la cererea oricărei persoane interesate, într-o procedură legală, cu privire la toate categoriile de persoane ce fac obiectul reglementării, pentru a identifica şi a deconspira poliţia politică comunistă, respectiv pe cei care au avut calitatea de agent sau colaborator al acesteia.

Parchetul menţionează declararea ca neconstituţională a Legii de funcţionare a CNSAS, care a fost schimbată prin OUG 24/2008, invocând criticile judecătorilor constituţionali faţă de competenţele Consiliului, în sensul că intrau în sfera jurisdicţională.

"Trebuie subliniat însă că OUG 24/2008 consacră aceeaşi obligativitate pentru mai multe categorii de persoane (funcţii şi demnităţi publice) de a da o declaraţie pe propria răspundere prin care să arate dacă «a fost/nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit. a-b din ordonanţa de urgenţă»; în textele la al căror sens se face trimitere sunt explicaţi/definiţi termenii de «lucrător al Securităţii» şi «colaborator al Securităţii», după cum în reglementarea anterioară definiţiile legale în raport cu care declarantul trebuie să-şi completeze declaraţia pe proprie răspundere se regăseau în articolul 5 din Lege. De asemenea, potrivit art. 33 alin. 2 din OUG 24/2008, «actele şi lucrările efectuate» în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, altele decât cele supuse reexaminării potrivit prevederilor prezentului capitol, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân valabile", arată Parchetul, spunând că precizările sunt necesare pentru fixarea cadrului în raport cu care se va analiza conduita învinuitei, precum şi întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 292 Cod penal.

În exercitarea atribuţiilor specifice, CNSAS a efectuat verificări cu privire la parlamentarul Muscă Monica Octavia încă din anul 2000, din perioada de debut a activităţii instituţiei (înfiinţată prin Legea 187/1999), întrucât învinuita a deţinut practic fără întrerupere calitatea ce atrăgea necesitatea şi chiar prioritatea (într-o ordine legală) verificărilor, iar rezultatul verificărilor trebuia dat publicităţii în Monitorul Oficial. Astfel, în Monitorul Oficial sunt publicate liste ale persoanelor care au desfăşurat activităţi de poliţie politică, numele lui Muscă nefigurând.

Pe de altă parte, CNSAS a emis alte două decizii, respectiv Decizia 172/13 iulie 2004 şi Decizia 99/13 apirlie 2006, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Deciziile - puse la dispoziţie în copii, conforme cu originalul, de către CNSAS - se referă la verificările întreprinse de emitent asupra candidaţilor pentru Camera Deputaţilor, la alegerile generale din noiembrie 2000, respectiv asupra candidaţilor pentru cele două Camere ale Parlamentului, propuşi de formaţiunea politică din partea căreia a candidat şi învinuita, la alegerile generale din 2004.

"Motivul pentru care numele învinuitei nu a fost dat publicităţii a fost reprezentat de faptul că verificările efectuate la acele date nu erau considerate definitive, deoarece instituţia nu preluase în integralitate arhiva de la foştii deţinători (SRI, SIE, SADM), numai după preluarea arhivei şi prelucrarea ei se puteau considera verificări definitive. Acest motiv a fost susţinut de către CNSAS. (...) La data de 19 septembrie 2006, Colegiul CNSAS a emis Decizia 305/2006, prin care s-a stabilit că «Muscă Monica Octavia (născută Stoian, fostă Nicoară) a fost colaborator al poliţiei politice comuniste»", arată Parchetul.

Această decizie a avut la bază, potrivit susţinerilor CNSAS, studiul dosarelor de reţea R 156648 (2 vol.), R 157588 şi R 157589 (cote CNSAS), predate de către foştii deţinători în datele de 2 şi 9 august 2006.

Mona Muscă a contestat decizia iniţială la organul emitent, care a menţinut aceeaşi concluzie, prin Decizia Colegiului CNSAS 1.490/7 noiembrie 2006.

Ambele decizii au fost atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care prin Decizia civilă numărul 2 din 6 martie 2007 a Secţiei a III -a civilă, definitivă şi irevocabilă, a respins contestaţia ca nefondată şi a menţinut deciziile CNSAS menţionate privind pe Muscă Monica Octavia. Astfel, prin decizia irevocabilă a instanţei judecătoreşti s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că "activitatea desfăşurată de contestatoare poate fi caracterizată ca activitate de colaborare cu poliţia politică comunistă, în sensul articolul 5, alineatele 1 şi 3 din Lege".

"Colaborarea/necolaborarea reprezintă o împrejurare ce constituie, potrivit articolului 44 Cod procedură penală, o chestiune prealabilă, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol «hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale». De subliniat însă, că încetarea calităţii de parlamentar - conform Hotărârii 12 din 12 martie 2007 adoptată de Camera Deputaţilor prin care s-a luat «act de cererea de demisie prezentată de doamna Monica Octavia Muscă" - a fost o consecinţă directă a manifestării de voinţă a învinuitei, iar nu o consecinţă directă ce ar fi decurs dintr-o măsură punitivă prevăzută în Legea 187/1999. Această lege nu prevedea sancţiunea pierderii funcţiei sau a demnităţii publice deţinute de persoana cu privire la care se constata că a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică", explică Parchetul.

În cadrul cercetărilor au fost audiaţi Mihail Nică - director adjunct al SRI în perioada 2000-2001, Costin Georgescu - director al SRI în perioada mai 1997 - ianuarie 2001, Gheorghe Onişoru - preşedinte al CNSAS în perioada martie 2000 - martie 2006.

Mărturiile au relevat faptul că iniţial CNSAS nu dispunea de un fond arhivistic pe baza căruia să efectueze verificările care cădeau în competenţa sa, ca atare, acesta a apelat la SRI pentru a elibera din arhiva sa dosarele informative ale persoanelor pe care dorea să le verifice. În baza solicitărilor scrise ale CNSAS, SRI dispunea verificarea arhivelor sale de la sediul central şi din teritoriu, pe care le preda CNSAS după o prealabilă verificare. În cadrul acestei verificări prealabile efectuate de SRI cu privire la dosarele informative solicitate de CNSAS, SRI cerceta dacă nu cumva respectivele dosare îndeplinesc exigenţele impuse de Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României. În caz afirmativ, SRI înainta CNSAS dosarele solicitate cu propunere de clasificare "categoria siguranţă naţională".

Pentru a asigura transparenţa acestei proceduri de verificare, în anul 2000, între SRI şi CNSAS s-a încheiat un protocol de colaborare. În temeiul acestui protocol analiza dosarelor eliberate din arhivele fostei Securităţi (aflate în depozitul SRI) se realiza în cadrul unei comisii mixte SRI-CNSAS, compusă din opt membri, afiliaţi în mod egal fiecărei instituţii implicate.

În cadrul acestei comisii mixte SRI-CNSAS, la data de 26 octombrie 2000 a fost luat în discuţie şi dosarul informativ al Monei Muscă.

Nică şi Onişoru au făcut parte dintre membrii comisiei întrunite la data de 26 octombrie 2000, iar din depoziţiile acestora a rezultat că dosarul deputatei a intrat în Comisie purtând propunerea SRI de clasificare în categoria siguranţă naţională. Costin Georgescu a apreciat, în depoziţia sa, că dosarul informativ al Monei Muscă se circumscria prevederilor Legii 51/1991 privind siguranţa naţională a României, întrucât aceasta lucrase ca asistent la anul pregătitor al studenţilor străini (greci).

Soluţia de clasificare a acestui dosar la categoria siguranţă naţională fiind luată prin consens, niciunul dintre membrii Comisiei nu a contestat această clasificare, deşi potrivit protocolului aceştia aveau posibilitatea să atace soluţia adoptată de comisie la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Această soluţie însă, nu a fost atacată la CSAT.

Din declaraţia lui Onişoru a rezultat, potrivit Parchetului, că, odată ce comisia mixtă stabilea caracterul de siguranţă naţională al unui dosar verificat, acesta urma să fie arhivat la sediul SRI, iar CNSAS primea o înştiinţare că persoana verificată este "necunoscut(ă)".

"La nivelul anului 2000, persoanele verificate nu erau informate cu privire la rezultatul verificării; simpla nepublicare în Monitorul Oficial a numelui persoanei verificate, valora ca infirmare a suspiciunilor de colaborare cu poliţia politică comunistă. Astfel, CNSAS considera că de vreme ce o persoană verificată nu se regăseşte pe lista informatorilor, listă care, potrivit legii, trebuia publicată în Monitorul Oficial, această instituţie nu mai era obligată să aducă la cunoştinţa persoanei respective rezultatul verificărilor", spune sursa citată.

Din declaraţia lui Costin Georgescu rezultă că nu poate exista suprapunere între cele două categorii de dosare. "Astfel, în urma verificării efectuate în cadrul comisiei mixte SRI-CNSAS un dosar nu putea fi clasificat concomitent, ca fiind şi de siguranţă naţională şi de poliţie politică. Aşa fiind, nu se putea considera că o persoană a îndeplinit simultan şi activităţi de siguranţă naţională şi că se face vinovat şi de poliţie politică deoarece cele două calităţi se exclud reciproc; acest fapt fiind motivat şi de existenţa a două legi speciale distincte care reglementau (şi reglementează) şi defineau şi regimul juridic al activităţilor de natura siguranţei naţionale, respectiv de poliţie politică (Legea 51/1991 şi Legea 187/1999)", explică în rezoluţie Parchetul.

Întrucât rezultatele acestor verificări au fost publicate în Monitorul Oficial, însă numele Monei Muscă nu figura pe listele "persoanelor care au desfăşurat activităţi de poliţie politică", Parchetul, din această perspectivă, consideră întemeiată susţinerea fostei deputate în sensul că "această situaţie de fapt şi de drept i-a creat şi consolidat - în forul interior - credinţa/convingerea, că activitatea sa de colaborare cu Securitatea nu poate fi apreciată, caracterizată ca fiind o activitate de poliţie politică şi că, nu a îngrădit prin acţiunile sale drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului (aşa cum acestea au fost definite în articolul 5 din Legea 187/1999); aceasta declarând în mod constant în declaraţiile sale că: «nu am avut niciodată reprezentarea faptului că cele trei înscrisuri semnate de mine ar putea constitui acte de poliţie politică...» ori «...convingerea mea că nu va putea nimeni crede sau interpreta că eu am fost colaborator...", motivează Parchetul.

Această credinţă/convingere a existat - susţine Parchetul - şi la momentul când a completat cele două declaraţii sau cu alte cuvinte, pe baza acestei credinţe/convingeri a completat şi semnat declaraţiile care fac obiectul prezentului dosar. Tocmai de aceea, spune Parchetul, care apreciază că, faptul ulterior prin care s-a stabilit calitatea de colaborator cu fosta Securitate ca poliţie politică nu are înrâurire asupra infracţiunii cercetate - din punct de vedere al întregirii laturii subiective.

"După cum este cunoscut, forma de vinovăţie care constituie elementul subiectiv al infracţiunii de fals în declaraţii este intenţia, adică ştiinţa, în momentul când se face declaraţia, că aceasta este neconformă cu adevărul. Or, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, apreciem că se poate decela faptul că învinuita nu s-a aflat în poziţia subiectivă ce caracterizează intenţia - ca formă de vinovăţie a infracţiunii de fals în declaraţii. Faţă de cele ce precede, considerăm că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 292 Cod penal, latura subiectivă nefiind întregită - lipsind intenţia, ca atare, în temeiul articolului 249 Cod procedură penală, raportat la articolul 11, punctul 1, litera b şi articolul 10, litera d, Cod procedură penală", Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus "scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei Muscă Monica Octavia, pensionară, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei, în acest caz, au rămas în sarcina statului.

În 6 iunie 2007, conform dispoziţiilor Legii 187/1999, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (în continuare CNSAS) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică cu privire la faptul că a "constatat existenţa unei neconcordanţe între declaraţia pe proprie răspundere depusă de Muscă Monica Octavia la data de 23 martie 2006 şi rezultatul verificării constând în Decizia 305/19 septembrie 2006 emisă de Colegiul CNSAS" în ceea ce o priveşte.

Această sesizare a fost reunită - având practic acelaşi obiect - cu denunţul penal înregistrat în 15 martie 2007, formulat de Constantin Zamfir, referitor la comiterea infracţiunii de fals în declaraţii de către Mona Muscă, "membru al Parlamentului României".

Prin rezoluţia din data de 14 august 2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva Monei Muscă, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal, iar în 28 august 2008 i s-au adus la cunoştinţă învinuirea şi dreptul la apărare.

Prin ordonanţa din data de 29 iulie 2009 s-a dispus extinderea cercetărilor şi schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal în infracţiunea prevăzută de articolul 292 Cod penal cu aplicarea articolului 41, alineatul 2, Cod penal.

Printr-o rezoluţie din 10 decembrie 2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, în baza articolul 10 litera d, Cod procedură penală (faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii). Această soluţie a fost infirmată în 23 februarie 2009, de către procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică şi s-a redeschis şi s-a reluat urmărirea penală în cauză.

Printr-o rezoluţie din 9 iunie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de Monica Muscă împotriva ordonanţei din 23.02.2009 a procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Ulterior, printr-o altă ordonanţă din 6 august 2009 s-a dispus, din nou, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei Mona Muscă, şi această soluţie fiind infirmată de procurorul şef în 5 noiembrie 2009, iar cercetările au fos reluate.

Mona Muscă iar a contestat rezoluţia, iar procurorul general i-a respins-o ca inadmisibilă, în data de 9 decembrie 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici