Parchetul Curţii de Apel Galaţi a deschis dosar privind prăbuşirea motodeltaplanului

Parchetul Curţii de Apel Galaţi face cercetări în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor prăbuşirii la Scânteieşti a motodeltaplanului, soldat cu moartea pilotului, informează Ministerul Public.

Urmărește
13 afișări

Joi, pe raza localităţii Scânteieşti din judeţul Galaţi, s-a prăbuşit un motodeltaplan (cu un singur loc), incident în urma căruia pilotul a decedat.

La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi şi specialişti criminalişti, fiind de asemenea prezent un reprezentant local al Autorităţii Aeronautice Române.

Motodeltaplanul care s-a prăbuşit, joi dimineaţă, în zona localităţii Scânteieşti din judeţul Galaţi, este înmatriculat în Republica Moldova, iar bărbatul aflat la bordul acestuia şi care şi-a piedut viaţa în urma accidentului era cetăţean moldovean.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă, a declarat că aparatul de zbor nu este înmatriculat în România.

"Motodeltaplanul, care nu este înmatriculat în România, s-a prăbuşit la aproximativ 20 de kilometri de Galaţi, pe raza localităţii Scânteieşti. Bărbatul care conducea acest aparat a decedat. Se fac în continuare cercetări pentru identificarea acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.

Surse judiciare afirmă că motodeltaplanul este înmatruiculat în Republica Moldova, iar la bordul acestuia s-ar fi aflat un cetăţean moldovean.

Aceleaşi surse spun că în momentul prăbuşirii motodeltapanul ar fi transportat ţigări de contrabandă din Republica Moldova

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 5.15, fiind anunţat de către un localnic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici