- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.08.2016, 18:07)
- Claudiu Surmei
Parchetul General a preluat ancheta după accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu
Dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă deschis de Poliţia Rutieră Ialomiţa în urma accidentului în care a fost implicat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), anunţă instituţia.

Parchetul General a preluat ancheta după accidentul rutier în care a fost implicat Achim Irimescu
"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, privind accidentul rutier petrecut în cursul zilei de astăzi, 25 august 2016, ora 10:30, pe Drumul Naţional 21 la km 87+35, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane, respectiv a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul României, a omologului său, ministrul Lucrărilor Publice, Agriculturii şi Relaţiilor cu Parlamentul în Guvernul Statului Kuweit şi a unui translator, care se aflau într-un autoturism ce se deplasa într-o delegaţie oficială. În urma impactului, cele trei persoane au suferit leziuni traumatice, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia în vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru efectuarea urmăririi penale, dosarul a fost preluat de PÎCCJ pentru a fi lămurite împrejurările şi pentru a se stabili răspunderea penală.
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost implicat, joi, într-un accident lângă Slobozia, acesta fiind transportat la spital alături de alte două persoane. Starea de sănătate a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, este stabilă, rănile suferite fiind minore, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Achim Irimescu se deplasa într-o vizită oficială alături de omologul său din Kuweit, Ali Saleh Al Omair, în judeţul Ialomiţa, când maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Din primele cercetări reiese faptul că şoferul unui autoturism a oprit pe partea dreaptă a şoselei pentru a face loc coloanei oficiale în care se afla ministrul Agriculturii, moment în care conducătorul auto al maşinii în care se afla Achim Irimescu a acroşat maşina oprită pe partea dreaptă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe