Alessia lucrează într-o corporaţie şi spune că înainte de criza COVID-19 angajatorul îi oferea un program de training lunar care dura şi două zile. De când bugetele s-au redus, angajaţii nu mai participă la cursuri de dezvoltare.
Diferit este şi faptul că programele s-au mutat din offline, în online şi, în loc să dureze o zi-două, durează numai două-trei ore.
Piaţa serviciilor de training corporate, teambuilding şi consultanţă era estimată anul trecut la valori cuprinse între 40 şi 50 de milioane de euro. Criza coronavirusului a tăiat însă drastic din veniturile unor firme din acest sector.
”Nu cred că anul acesta o să beneficiem de vreun training! Înţeleg lipsa bugetului. Bineînţeles că între timp ne-am obişnuit şi am reuşit să ne organizăm timpul lucrând de acasă şi aşa mai departe, dar cred că acomodarea asta s-ar fi făcut mult mai repede şi mult mai uşor dacă s-ar fi făcut prin intermediul unor training-uri potrivite.”, a declarat Alessia.
”Primăvara, unde era vârf de sezon pe zona de evenimente era aşa, ca şi cum scazi de la 5-7 evenimente pe lună, la zero! Pe noi ne-a afectat grav! S-au mai scăzut fee-urile, tarifele pentru că, nu mai vorbim de curs de o zi întreagă, vorbim de module de câte două-trei ore.” , a declarat Daniela Irimia, training manager.
Autor: Ana Maria Abăluţă