Parchetul General, despre modificările pe coduri: Nu reclamă intervenţia legislativă de urgenţă/ LISTA observaţiilor

"Propunerile de modificare a legislaţiei penale au fost formulate de Ministerul Justiţiei, fiind transmise participanţilor la un grup de lucru la care au luat parte şi reprezentanţi ai P.Î.C.C.J., la data de 22 martie 2019. Biroul de informare şi Relaţii Publice este abilitat să prezinte observaţiile formulate la modificările propuse care, pe de o parte nu reclamă intervenţia legislativă de urgenţă, iar pe de altă parte, unele se îndepărtează de la efectele jalonate explicit prin deciziile Curţii Constituţionale. Dacă aceste modificări ar intra în vigoare, ar afecta în mod substanţial activitatea de urmărire penalĂ şi implicit capacitatea de a trage la răspundere penală a celor care au săvârşit infracţiuni", arată Biroul de informare şi relaţii publice al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi  Justiţie, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

În observaţiile pe marginea propunerilor de modificare a legislaţiei penale şi procesual penale, Parchetul arată că singurele texte care impuneau modificări ca urmare a transpunerii unor directive sunt art. 1121
din Codul penal şi art. 557 din Codul de procedură penală, celelalte modificări propuse nereclamând vreo urgenţă.

Procurorii arată că modificările nu transpun deciziile Curţii Constituţionale, "dimpotrivă, unele contravin chiar acelor decizii ale Curţii a căror transpunere, probabil, se doreşte".

Potrivit Parchetului, unele modificări nu pot intra în vigoare fără a fi însoţite de norme tranzitorii, spre exemplu: modificările în materia confiscării extinse, modificările privind conţinutul şi efectul circumstanţelor atenuante, cele privind introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente; excepţiile de necompetenţă; art. 94 din Codul de procedură penală, cu privire la restricţiile în curs; abrogarea art. 164 ind. 1 alin. (5) din acelaşi cod, cu privire la măsurile în curs.

Reluăm observaţiile Parchetului General asupra propunerilor de modificare a legislaţiei penale:

A. Proiectul de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Articolul 75- Circumstanţe atenuante
Forma propusă : La articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- nu este cerută de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- nu poate intra în vigoare în lipsa unor norme tranzitorii;
- reclamă verificarea cauzelor în care s-au pronunţat hotărâri definitive, din perspectiva aplicării art. 6 C.p. cu privire la pedepsele definitive. Verificarea trebuie să aibă loc din oficiu şi anterior intrării în vigoare a modificărilor, iar reducerea pedepsei va trebui, totodată, examinată şi din perspectiva efectului legii recursului compensator.

Articolul 100 - Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii

Forma propusă : Articolul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 100. – (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; (conform CP actual) d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – d). 5

(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate
fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o pătrime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin o treime, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate sau care au condus la respingerea acesteia şi, în cazul admiterii, atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a
consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- modificarea nu poate intra în vigoare în lipsa unor norme tranzitorii;

Articolul 1121: Confiscarea extinsă

Forma propusă : Alineatele (1) şi (2) ale articolului 1121 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de
lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei.
(2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a
instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea reclamă şi reglementarea situaţiilor tranzitorii, pentru aplicarea legii penale mai favorabile raportat la categoriile de infracţiuni la care, limitativ, se referă legea actuală. O astfel de normă era prevăzută în Proiectul
de lege pus în dezbatere publică de către Ministerul justiţiei în anul 2016 (disponibil pe http://www.just.ro/proiect-de-lege-pentru-modificarea-sicompletarea-codului-penal-si-a-codului-de-procedura-penala-precum-sipentru-completarea-art-79-din-legea-nr-2532013-privind-executareapedepselor-a-masurilo/) şi apreciem că ar trebui inclusă şi în prezenta reglementare.

Articolul 154 -Termenele de prescripţie a răspunderii penale

Forma propusă: La articolul 154 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„b) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 6 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- rezultatul acestei modificări analizat prin raportare la altele propuse în materia răspunderii penale, precum şi la regimul general mai redus al sancţiunilor din noul Cod penal constă în înlăturarea efectului disuasiv al legii penale în general şi în creşterea dificultăţii în efectuarea urmăririi penale în cauze care au ca obiect infracţiuni deosebit de grave.

Articolul 155 - Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale

Forma propusă: (1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe pentru fiecare faptă şi persoană prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau
inculpatului în cadrul procesului penal. (conform CP actual) (2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. (3) Prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 154 este depăşit cu încă jumătate. (4) Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale, cu respectarea
dispoziţiilor alin. (3).”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale.

Articolul 290 – Darea de mită

Forma propusă: La articolul 290, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- efectul modificării va fi acela al îngreunării descoperirii faptelor de corupţie pentru care nu s-a formulat denunţ în termen de 1 an de la data săvârşirii faptei, ceea ce poate echivala cu o dezincriminare de facto a acestor
fapte.

Articolul art. 308 - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane

Forma propusă: „Dacă faptele prevăzute la art. 295, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o treime.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- modificarea impune verificarea cauzelor în care s-au pronunţat hotărâri definitive, din perspectiva aplicării art. 6 C.p. cu privire la pedepsele definitive; verificarea trebuie să aibă loc din oficiu şi anterior intrării în vigoare a
modificărilor;

Articolul 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

Forma propusă: Articolul 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea constituie o schimbare de politică penală, incompatibilă cu regimul urgent al măsurilor ce pot fi adoptate în procedura de urgenţă;
- modificarea nu este reclamată de vreo decizie a Curţii Constituţionale;
- abrogarea acestui articol nu se justifică şi din perspectiva faptului că acesta transpunea în legislaţia română dispoziţiile art. 19 privind abuzul de funcţie din Convenţia ONU privind Corupţia adoptată la data de 31 octombrie
2003 la New York şi ratificată de România prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.903 din data de 5 octombrie 2004. B. Proiectul de act normative pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a altor acte normative

Articolul 4 – Prezumţia de nevinovăţie

Forma propusă : La articolul 4, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin.(3) - (5) cu următorul cuprins:

„(3) În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităţilor publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.
(4) Prin excepţie, în cursul urmării penale sau al judecăţii, organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică
un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză.
(5) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţii de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- alin. (3) are o formulare neclară întrucât nu rezultă din text dacă toate interdicţiile (comunicări, declaraţii şi informaţii) vizează numai autorităţile publice, ori dacă autorităţilor publice li se aplică numai teza a treia (privind
informaţiile); în acest din urmă caz, dacă pentru primele două teze (comunicări şi declaraţii) interdicţia priveşte orice persoane, atunci contravine dreptului la liberă exprimare (art. 30 din Constituţie);
- alin. (4) are o formulare redundantă: „interesul descoperirii şi aflării adevărului"
Forma propusă: La articolul 10, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (41), cu următorul cuprins: Exercitarea dreptului de a nu da nicio declaraţie nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului în nicio
fază a procesului penal, neputând constitui o circumstanţă personală care să întemeieze convingerea organelor judiciare că persoana este vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care este cercetată şi nu poate fi utilizată la
coroborarea probelor.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- textul propus este mai restrictiv decât dispoziţia actuală înscrisă în art. 83 lit. a) C.p.p. Potrivit acestei din urmă dispoziţii, dreptul inculpatului de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal nu poate avea vreo consecinţă defavorabilă pentru suspect sau inculpat la individualizarea pedepsei. Modificarea propusă restrânge însă acest efect numai cu privire la stabilirea situaţiei de fapt, excluzând astfel stabilirea pedepsei

Articolul 21 - Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente

Forma propusă. La articolul 21, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, până
la începerea cercetării judecătoreşti.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
Modificarea propusă nu rezolvă problema participării persoanei responsabile civilmente în procedura de cameră preliminară (cerinţă rezultată din decizia CCR nr. 257/2017). Decizia Curţii Constituţionale reclamă modificarea termenului până la care poate fi introdusă în cauză partea responsabilă civilmente, pentru a-i da acesteia posibilitatea să participe la întreaga procedură de cameră preliminară. Prin urmare, pentru a asigura
transpunerea deciziei Curţii Constituţionale era necesară instituirea unui mecanism procesual care simultan:
-să păstreze dreptul persoanei vătămate de a se constitui parte civilă în cursul urmăririi penale, în această fază putând cere şi introducerea părţii responsabile civilmente;
- să păstreze dreptul persoanei vătămate de a se constitui parte civilă în faza de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti, dar fără a mai putea introduce, în această fază şi persoana responsabilă civilmente (decizia CCR), exercitând acţiunea civilă doar împotriva inculpatului;
- să prevadă, pentru ipoteza în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, garanţiile procesuale în faza camerei preliminare pentru persoana responsabilă civilmente (spre exemplu, dacă există
constituire de parte civilă în cursul urmăririi penale, în camera preliminară judecătorul trebuie să pună în vedere părţii civile să se hotărască dacă cere şi introducerea persoanei responsabile civilmente şi să îi dea un termen pentru aceasta , iar dacă partea civilă a cerut introducerea persoanei responsabile civilmente, judecătorul să îi comunice şi acesteia obiectul cauzei şi drepturile pe care le are stabilind un termen până la care se formulează cereri şi excepţii. O astfel de abordare ar fi în acord cu decizia Curţii Constituţionale). Aşadar, pe lângă textele din partea generală, trebuie modificate şi textele privind procedura de cameră preliminară şi cea de judecată.
Precizăm că PÎCCJ a formulat aceste observaţii în repetate rânduri, inclusiv în scris, în cadrul dezbaterilor din comisiile parlamentare când s-au discutat modificările aduse Codului de procedură penală.

Articolul 47 – Excepţiile de necompetenţă

Forma propusă : Articolul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1) Excepţia de necompetenţă materială şi cea de necompetenţă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
(2) Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi invocată până la
începerea cercetării judecătoreşti.
(3) Excepţiile de necompetenţă pot fi invocate din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către pârţi.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea nu realizează punerea în acord cu decizia CCR nr. 302/2017, întrucât decizia se referă la natura cauzei de nulitate a competenţei după materie şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală , statuând că ar trebui să constituie un caz de nulitate absolută şi nu relativă;
- deşi nu există nicio decizie a Curţii Constituţionale care să reclame schimbarea regimului în privinţa competenţei instanţei, respectiv situaţia privind necompetenţa unei instanţe ierarhic superioare celei competente, modificarea propusă schimbă şi acest regim;
- schimbarea regimului nulităţii în privinţa necompetenţei materiale sau personale a instanţei nu are vreo raţiune câtă vreme, soluţia legislativă actuală (în care numai necompetenţa instanţei ierarhic inferioare atrage nulitatea
absolută şi poate fi invocată oricând nu şi necompetenţa unei instanţe ierarhic superioare celei competente) este raţională şi constituie o justă aplicare a principiului qui potest plus potest minus. Prin urmare, apreciem că nu există nici un motiv, de oportunitate sau de constituţionalitate pentru modificarea textului şi , cu atât mai puţin, vreo urgenţă pentru o atare schimbare.

Articolul 103 – Aprecierea probelor

Forma propusă: La articolul 103, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”Hotărârea de condamnare, de aplicare a unei măsuri educative de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi. De asemenea, aceasta nu se poate întemeia pe declaraţiile inculpaţilor din acea cauză, ale
martorilor care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunţate sau pe declaraţiile celor care beneficiază de dispoziţii legale de favoare pentru declaraţiile date în faţa organelor judiciare, dacă aceste probe
nu se coroborează şi cu altele, administrate legal în cauză. Hotărârea de condamnare, de aplicare a unei măsuri educative, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în nicio
măsură pe refuzul de a da declaraţii al inculpatului.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- restrângerea valorii probatorii a unor mijloace de probă are justificare numai când priveşte probe pentru a căror administrare nu s-a asigurat deplina contradictorialitate. Pentru orice alte probe restrângerea nu are nicio
justificare dimpotrivă, o atare restrângere aduce atingere dreptului suveran al judecătorului de a stabili situaţia de fapt, în ciuda faptului că jurisprudenţa Curţii Constituţionale interzice o atare limitare;
- referirea ce vizează soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei şi amânare a aplicării pedepsei trebuie să se regăsească şi în alin. (2), pentru corelare cu art. 396 alin. (3);
- modificarea alin. (3) nu reclamă însă nicio urgenţă, standardul este deja prevăzut în art. 396.

Articolul 125 – Martorul ameninţat

Forma propusă: Articolul 125 se modifică şi va avea următorul cuprins: ”În cazul în care există probe sau indicii temeinice că viaţa, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declaraţiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor ameninţat şi dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecţie prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- înlocuirea termenului „suspiciune” cu formularea „probe sau indicii temeinice” vădeşte necunoaşterea sensului acestor termeni: noţiunile „indicii” şi ”probe” nu se află într-o relaţie disjunctivă; numai pe baza probelor se pot
formula aprecieri la nivel de indicii sau suspiciune, convingere ori certitudine. „Indiciile” şi „suspiciunea” se formează numai în baza probelor şi din acest motiv apreciem că alternativa „probe sau indicii” este, din punct de vedere juridic, fără sens.

Articolul 138 – Dispoziţii generale

Forma propusă: La articolul 138, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:„(12) Prin livrare supravegheată se înţelege tehnica de supraveghere şi cercetare prin care se permit intrarea, circulaţia sau ieşirea de pe teritoriul ţării a unor bunuri în privinţa cărora există indicii temeinice cu privire la caracterul ilicit al deţinerii sau obţinerii acestora, sub supravegherea ori cu autorizarea autorităţilor competente, în scopul investigării unei infracţiuni sau al identificării persoanelor implicate în săvârşirea acesteia.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- pentru argumentele de mai sus apreciem că înlocuirea termenului „suspiciune” cu formularea „probe sau indicii temeinice” este, din punct de vedere juridic, fără sens.

Articolul 139 – Supravegherea tehnică

Forma propusă : La articolul 139 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins ” există indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin.(2);” alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi şi de subiecţii procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau
comunicări pe care le-au purtat cu terţii.” „La articolul 139, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (31),cu următorul cuprins: (31) Înregistrările de pe camerele de supraveghere, precum şi cele realizate în locuri publice pot constitui mijloace de probă.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- sintagma „înregistrări de pe camere de supraveghere” este neclară: legea nu prevede categoria „camere de supraveghere”, în schimb există o multitudine de dispozitive prevăzute cu camere de luat vederi, despre care, din
conţinutul textului, nu se poate stabili dacă au sau nu natura celor vizate de această normă;
- renunţarea la condiţia de legalitate prevăzută de textul actual este de natură să coboare standardul de protecţie. Simplul fapt al efectuării unei înregistrări într-un loc public nu îi conferă legalitate; spre exemplu, sub imperiul
legii actuale, o convorbire privată, chiar purtată pe stradă (deci într-un loc public) nu poate fi interceptată de un organ judiciar decât în condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1), or, formularea propusă pare că derogă de la această regulă.

Articolul 1461 –Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane

Forma propusă : La articolul 1461 , alineatul (5) se abrogă.
Observaţii privind abrogarea textului:
- nu există nicio raţiune pentru înlăturarea acestui procedeu probator, dimpotrivă, existenţa lui facilitează desfăşurarea anchetelor, identificarea făptuitorilor şi evitarea riscului de pierdere a probelor ori de înstrăinare a
bunurilor susceptibile de a asigura repararea prejudiciilor în cauze privind inclusiv infracţiuni grave;
- în condiţiile în care probele, astfel obţinute de către procuror, sunt în mod obligatoriu supuse, în termen de cel mult 24 de ore, confirmării judecătorului nu putem identifica nicio raţiune pentru care posibilitatea obţinerii lor urgente să fie înlăturată in legislaţie.

Articolul 153 –Obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane

Forma propusă: La articolul 153, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Procurorul poate solicita, cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, unei instituţii de credit sau oricărei alte
instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane, comunicarea datelor privind existenta şi conţinutul conturilor şi a altor situaţii financiare în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- nu există nicio raţiune pentru a supune acest procedeu probator cerinţelor prevăzute pentru obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare. Informaţiile obţinute de către procuror prin verificarea situaţiei financiare nu
presupun nicio intruziune în viaţa privată a persoanei verificate, nu implică obţinerea niciunei informaţii care să aibă acest caracter şi care să reclame încuviinţarea judecătorului (aşa cum aceste raţiuni impun în cazul procedeului
privind tranzacţiile financiare, prevăzut la art. 1461 C.p.p.); - necesitatea şi urgenţa unei atare intervenţii nu pot fi identificate.

Articolul 209 – Reţinerea

Forma propusă: La articolul 209, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”Suspectului sau inculpatului reţinut i se înmânează împreună cu un exemplar al ordonanţei prevăzute de alin. (10), la cerere, şi o
copie a întregului material probator administrat.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- nu există niciun standard, naţional sau internaţional, privind dreptul persoanei reţinute de a deţine dosarul de urmărire penală în integralitatea sa;
- separat de acest aspect, norma şi standardul pe care modificarea le impune nu au sens şi nici nu pot fi, materialmente, implementate, neexistând nici raţiunea şi nici posibilitatea fizică a multiplicării dosarului de urmărire penală în câte un exemplar pentru fiecare suspect reţinut;
- textul este necorelat cu cel privind dreptul suspectului de a consulta dosarul şi cu cel privind modul de exercitare a acestui drept.

Articolul 249 – Condiţiile generale de luare a măsurilor asiguratorii Forma propusă: La articolul 249, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin.(41 ), cu următorul cuprins: „În cazul bunurilor care pot face obiectul
confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.”
Observaţii privind modificările aduse textului:
- este discutabilă instituirea caracterului obligatoriu în privinţa unor măsuri restrictive a drepturilor fundamentale, în condiţiile în care luarea unei atare măsuri presupune, în mod obligatoriu, evaluarea în concret de la caz la
caz, a criteriilor de necesitate şi proporţionalitate. Existenţa unor dispoziţii similare în legislaţia specială este de asemenea criticabilă şi nu justifică preluarea lor, cu valoare de principiu, în reglementarea procesual penală, cu atât mai puţin printr-o intervenţie cu caracter urgent.

Articolul 265 – Mandatul de aducere

Forma propusă: La articolul 265, după alineatul (12) se introduce două noi alineatul (13) cu următorul cuprins: ”Înainte de punerea în executare a mandatului de aducere faţă de suspect sau inculpat, acestuia i se aduce la
cunoştinţă învinuirea prin înmânarea unei ordonanţe de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspect, respectiv ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi i se pune în vedere că are dreptul să nu dea nicio declaraţie şi să îşi angajeze un avocat.

Observaţii privind modificările aduse textului:
- textul nu are nicio justificare cel puţin, în privinţa persoanelor cărora, anterior, calitatea, drepturile şi actele menţionate, le fuseseră aduse la cunoştinţă, respectiv înmânate;
- dacă textul vrea să reglementeze situaţia persoanei prezentate cu mandat în vederea aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect sau de inculpat, norma trebuie reformulată şi corelată cu art. 307 şi, cu art. 309 alin. (3).

Articolul 281 – Nulităţi absolute

Forma propusă: La articolul 281 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”competenţa materială şi după calitatea persoanei, a organului de urmărire penală, competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când urmărirea penală, respectiv judecata a fost efectuată de un organ de urmărire penală/o instanţă necompetentă după materie sau calitatea persoanei;”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- modificarea nu realizează punerea în acord cu decizia CCR nr. 302/2017, întrucât decizia se referă la natura cauzei de nulitate a competenţei după materie şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală , statuând că ar trebui să constituie un caz de nulitate absolută şi nu relativă;
- deşi nu există nicio decizie a CCR care să reclame schimbarea regimului în privinţa competenţei instanţei, respectiv situaţia privind necompetenţa unei instanţe ierarhic superioare celei competente, modificarea propusă schimbă şi acest regim;
- schimbarea regimului nulităţii în privinţa necompetenţei materiale sau personale a instanţei nu are nici o raţiune;
- dimpotrivă soluţia actuală, în care numai necompetenţa instanţei ierarhic inferioare atrage nulitatea absolută şi poate fi invocată oricând (nu şi necompetenţa unei instanţe ierarhic superioare celei competente), este
raţională şi constituie o justă aplicare a principiului qui potest plus potest minus, fără a exista vreun motiv, de oportunitate sau de constituţionalitate, pentru schimbarea acestei dispoziţii, cu atât mai puţin vreo urgenţă pentru o atare schimbare.

Articolul 290 - Denunţul

Forma propusă: La articolul 290, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(11),cu următorul cuprins: Pentru ca o persoană să beneficieze de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă denunţul trebuie să fie depus într-un termen de maximum un an de la data la care persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- nu există niciun indiciu privind urgenţa unei atare reglementări, care modifică substanţial condiţii privind răspunderea penală.

Art. 421 – Soluţiile la judecata în apel

Forma propusă : La articolul 421 se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins: ”Instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt readministrate probe sau administrate probe noi care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea.”

Observaţii privind modificările aduse textului:
- textul repetă norma deja prevăzută în cadrul aceluiaşi articol, la pct. (1) lit. b) teza a II-a. Norma deja existentă are un conţinut mai larg şi obligă instanţa ca din oficiu, atunci când se critică o soluţie de achitare, să readministreze probele pe care soluţia s-a întemeiat.
C. Proiect de act normativ pentru luarea unor măsuri referitoare la contestaţia în anulare reglementată de Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală

Articolul 426 – Contestaţia în anulare

Forma propusă: „Art....(1) Contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d) teza I C.p.p. împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în apel de către complete de 5 judecători ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală şi pentru care termenul de introducere a contestaţiei în anulare s-a împlinit anterior datei de 29 noiembrie 2018 poate fi introdusă de oricare dintre titularii acestei căi de atac prevăzuţi de art. 427 alin. (1) C.p.p., în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Dacă se admite contestaţia în anulare formulată în condiţiile alin. (1), cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se suspendă de la data desfiinţării hotărârii a cărei anulare se cere şi până la data pronunţării unei hotărâri ca urmare a rejudecării apelului”

Observaţii privind modificările aduse textului:

- repunerea în termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.(4) şi (5) precum şi art.115 alin.(4) din Constituţie;
- soluţia legislativă propusă produce efecte retroactive pentru cauzele deja judecate definitiv, aducând atingere principiului securităţii raporturilor juridice şi încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.
- consecinţele practice ale soluţiei legislative propuse se concretizează posibilitatea desfiinţării măsurilor asigurătorii dispuse şi, implicit, posibilitatea sustragerii bunurilor indisponibilizate în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune sau a executării măsurilor de siguranţă prevăzute de lege. De asemenea, părţile civile şi statul vor fi expuse riscului de a nu mai recupera prejudiciile şi nici de a obţine executarea hotărârilor într-un termen rezonabil. În condiţiile în care modificarea propusă ar intra în vigoare, ar fi afectate un număr de 29 cauze în care hotărârile pronunţate de Completurile de 5 judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rămas definitive , vizând 49 de inculpaţi. Precizăm că acest număr nu include şi cauzele judecate cu participarea procurorilor din cadrul structurilor DNA şi DIICOT.