- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.02.2018, 13:31)
- Departamentul Social - Mediafax
Parchetul General, reacţie similară cu DNA în dosarul Microsoft: În 20 septembrie, am sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la Mihaiela Iorga
Parchetul General are o reacţie similară cu DNA privind dosarul Microsoft şi arată ca principal responsabil al prescrierii faptelor procurorul care a instrumentat dosarul, Mihaiela Iorga, menţionând că în acest sens a fost sesizată Inspecţia Judiciară pe 20 septembrie 2017.
Urmărește
1150 afișări
Parchetul General, reacţie similară cu DNA în dosarul Microsoft: În 20 septembrie, am sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la Mihaiela Iorga
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a primit o informare din partea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în legătură cu modul de instrumentare a cauzei cunoscută generic sub denumirea “dosarul Microsoft”, precum şi cu măsurile întreprinse de către conducerea DNA în data de 17 iulie 2017. În data de 20 septembrie 2017 - pe baza actelor înaintate de către conducerea DNA anterior, respectiv pe 5 septembrie 2017 - procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat, în calitate de titular al acţiunii disciplinare, Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prev. de art. 99 lit. t coroborat cu art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă) de către procurorul Moraru Iorga Mihaela. Sesizarea priveşte mai multe aspecte, printre care şi modul de instrumentare a cauzei menţionate anterior", transmite Parchetul General.
DNA a anunţat că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu au fost clasate.
În afară de Daniel Funeriu, în situaţia căruia s-a constatat că nu a comis nicio faptă penală, în cazul tuturor celorlalţi foşti miniştri faptele de care erau acuzaţi s-au prescris.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
În ceea ce îi priveşte pe Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, acuzaţi de spălare de bani, aceştia au fost trimişi în judecată, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
"În legătură cu împrejurarea că faţă de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripţie, dar şi cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul şef al DNA a solicitat Inspecţiei Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat iniţial această cauză (mediatizată prin comunicatul nr 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014), pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârşite abateri disciplinare din cele prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor", spunea DNA.
Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba.
"Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva", a declarat, la solicitarea Mediafax, Mihaiela Iorga.
După apariţia unor înregistrări cu şefa DNA, dintr-o şedinţă, şi deschiderea unui dosar, Mihaiela Iorga a sesizat, alături de alţi doi procurori DNA, Inspecţia Judiciară, în legătură cu tratamentul la care sunt supuşi magistraţii în cadrul respectivei anchete. Ulterior, Laura Codruţa Kovesi a cerut revocarea ei din funcţie.
Mihaiela Iorga a atacat decizia în instanţă şi a revenit în cadrul DNA.
Magistratul a fost pus sub învinuire, într-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti, pentru favorizarea omului de afaceri Walter Florian.
Citește pe alephnews.ro: NATO îi va propune lui Trump să extindă prezența alianței în Arctica , transmite agenția DPA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe