- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.07.2019, 17:21)
- Florin Zafiu
Parchetul militar a declinat, după aproape un an, către DIICOT, dosarul 10 August, pe motiv că ar fi fapte ce ţin de securitatea naţională
Procurorii Secţiei parchetelor militare au declinat dosarul privind violenţele jandarmilor la protestul din 10 august 2018 către DIICOT, precizând că în cauză sunt dispoziţii care incriminează tentativa la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, anunţă oficial Parchetul General.
Urmărește
3855 afișări
Parchetul militar a declinat, după aproape un an, către DIICOT, dosarul 10 August, pe motiv că ar fi fapte ce ţin de securitatea naţională
Procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus prin ordonanţa nr. 18/P/2018, din data de 28.06.2019, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea continuării cercetărilor cu privire la organizarea, conducerea şi modul de intervenţie al forţelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanţilor care au participat la protestul din data de 10 august 2018, desfăşurat în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, respectiv cu privire la scopul faptelor unor grupuri de persoane care în ziua de 10 august 2018 au exercitat acţiuni de violenţă împotriva forţelor de ordine şi măsura în care aceste acţiuni, prin amploarea şi modul de desfăşurare, au fost de natură să pună în pericol securitatea naţională.
Competenţa D.I.I.C.O.T. este atrasă de dispoziţiile art. 412 din Codul penal cu referire la art 397 alin 2 din Codul penal, dispoziţii care incriminează tentativa la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, precizează Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Declinarea vine la 11 luni de la violenţele jandarmilor din Piaţa Victoriei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
-
După anunţul lui Bolojan, şi şeful Camerei Deputaţilor anunţă reducerea a peste 200 de posturi
-
Kremlinul dezinformează: Operaţiune militară fictivă la graniţa României cu Ucraina
Săptămâna trecută, procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că procurorul de caz a cerut de la secţia parchetelor militare a Parchetului General dosarul privind violenţele din 10 august 2018.
Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT ce vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat.
Ulterior, Parchetul militar a declinat întreg dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
La Secţia parchetelor militare a fost deschis un dosar după violenţele din 10 august 2018. La protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi). În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Chirică, secretar de stat în MAI. Faptele sunt complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.
De asemenea, şi la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului. Concret, Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august 2018, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Acţiunile împotriva ordinii constituţionale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal, mai exact: "(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: INCIDENTE la BAC 2019: Cinci elevi care au intrat cu telefoanele mobile la bacalaureat, eliminaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe