Parchetul propune arestarea tânărului care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş

Parchetul propune arestarea preventivă a tânărului care a bătut-o, violat-o şi ucis-o pe studenta din Făgăraş, Traibunalul Braşov urmând să judece, luni, cererea acuzării.

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului Parchetul propune arestarea tânărului care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş

Parchetul propune arestarea tânărului care a ucis-o cu bestialitate pe studenta din Făgăraş (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Daniel Iordan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor deosebit de grav, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, viol şi violare de domiciliu, informează Biroul de presă al Ministerului Public.

Din probele administrate în cauză până în acest moment procesual a rezultat că în noaptea de 6 spre 7 august, în jurul orei 5.30, Iordan Daniel a pătruns, prin escaladare, în locuinţa victimei C.L.M. şi, fiind surprins de aceasta, s-a înarmat cu un cuţit, a spart uşa camerei în care aceasta se baricadase, a împiedicat-o să fugă şi i-a aplicat mai multe lovituri cu acel cuţit, în zona gâtului, cu intenţia de a o ucide.

Întrucât victima continua să ţipe şi să încerce să-şi asigure scăparea, i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul, în zona feţei.

"Ulterior, profitând de starea acesteia de inconştienţă, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale şi anale, iar la plecare a incendiat canapeaua pe care victima se afla în stare de inconştienţă, cu intenţia de a şterge urmele săvârşirii faptei, însuşindu-şi telefonul mobil al acesteia şi o pereche de blugi găsiţi în interiorul locuinţei", precizează sursa citată.

Potrivit concluziilor preliminare emise de medicul legist, moartea victimei C.L.M. s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unei asfixii mecanice prin comprimarea regiunii cervicale de către o altă persoană (sugrumare), arată sursa citată.

De asemenea, din probele administrate în cauză, a rezultat că după comiterea faptei inculpatul s-a deplasat acasă, şi-a pus toate hainele la spălat, inclusiv adidaşii cu care era încălţat, pentru a şterge urmele infracţiunilor comise.

Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului, începând de luni, ora 4.45 şi urmează să solicite instanţei competente arestarea preventivă.

Cererea procurorilor de arestare preventivă urmează a fi judecată luni, de către magistraţii Tribunalului Braşov.

Anchetatorii au stabilit că Daniel Iordan a comis, cu intenţie, infracţiuni deosebit de grave. El a pătruns, pe timp de noapte, în locuinţa victimei Lucia Maria Crişan, fără acordul acesteia şi dându-şi seama că este descoperit, "a luat decizia de a o ucide pe tânără, pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de «violare de domiciliu»", susţine procurorul în referatul prin care cere arestarea preventivă a lui Iordan.

Acuzatul s-a înarmat cu un cuţit şi s-a îndreptat spre camera unde ştia că se baricadase victima.

"Prin folosirea violenţei, inculpatul a spart uşa camerei unde se afla victima, sub stăpânirea unei puternice stări de groază, iar când aceasta a încercat să-şi asigure scăparea prin fugă, a împiedicat-o prin folosirea de violenţe, între victimă şi inculpat dându-se o adevărată luptă, din care a rezultat vătămarea victimei la una dintre mâini. Ulterior, inculpatul i-a cerut acesteia să se dezbrace, cu intenţia vădită de a întreţine raporturi sexuale, împotriva voinţei acesteia. Chiar dacă victima, aflată sub o puternică stare de temere, a încercat din nou să fugă, inculpatul a lipsit-o din nou de libertate, de data aceasta aplicându-i mai multe lovituri, în zona gâtului, cu cuţitul ce-l avea asupra sa. Inculpatul nu s-a mulţumit să-şi ducă la îndeplinire planul de a ucide victima, prin provocarea unor suferinţe proporţionale cu o acţiune de ucidere a unei persoane, ci a căutat să-i provoace acesteia suferinţe suplimentare, ajungându-se în felul acesta la săvârşirea faptei prin cruzimi", arată procurorul braşovean, care instrumentează crima de la Făgăraş.

Anchetatorul notează că, deşi victima era grav rănită în zona gâtului, "inculpatul nu a finalizat acţiunea de ucidere, ci a pus victima în stare de inconştienţă, prin aplicarea unor lovituri puternice cu piciorul în zona capului".

"Se pare că loviturile puternice aplicate în zona capului nu au fost singurele acţiuni violente executate cu intenţia de a pune victima în stare de inconştienţă. Astfel, potrivit concluziilor preliminare emise de medicul legist, moartea Luciei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecinţa unei asfixii mecanice prin comprimarea regiunii cervicale de către o altă persoană-sugrumare. Se pare că inculpatul nu s-a mulţumit doar să lovească victima acesta sugrumând-o cu propriile sale mâini. Continuându-şi apoi planul diabolic, inculpatul a aşezat victima într-o poziţie care să-i permită exercitarea unei acţiuni de penetrare sexuală. Inculpatul s-a arătat lipsit de orice conştiinţă umană, în condiţiile în care, conform propriei declaraţii, auzea victima înecându-se cu sângele care-i curgea din zona gâtului, acesta şi-a dus la bun sfârşit acţiunea de întreţinere de raporturi sexuale normale şi anale, cu victima", arată procurorul.

Apoi, bărbatul a luat decizia de a şterge urmele groaznicelor fapte, prin incendierea camerei în care s-a consumat drama. "Perfect lucid, inculpatul a scos din buzunar o brichetă şi a dat foc canapelei pe care se afla victima care, potrivit declaraţiilor acestuia, se zbătea încă între viaţă şi moarte, sperând că locul faptei va fi consumat de foc, iar el nu va fi prins. De altfel, activităţile ulterioare ale inculpatului denotă o lipsă totală de regrete, deoarece, în chiar dimineaţa săvârşirii faptelor, acesta s-a deplasat la locul de muncă, iar în ziua următoare, a ieşit cu o prietenă la un restaurant", mai notează anchetatorul.

Totodată, procurorul spune că ceea ce nu a luat în calcul inculpatul, a fost faptul că, închizând uşa camerei în care şi-a abandonat victima, a condus la scăderea concentraţiei de oxigen din aer, iar focul pornit sub chiar ochii inculpatului s-a stins, din cauza lipsei oxigenului, dând astfel posibilitatea organelor de urmărire penală să descopere grozăvia şi să ia urma autorului.

De asemenea, anchetatorul notează că, profitând de starea de inconştienţă în care-şi adusese victima, bărbatul şi-a însuşit telefonul mobil al acesteia, încercând să scape, cu orice preţ, de răspunderea faptelor săvârşite.

Chiar inculpatul a susţinut că s-a temut că victima şi-ar putea reveni şi, cu ultimele puteri, ar putea anunţa organele de poliţie.

Pe lângă telefonul victimei, inculpatul şi-a însuşit şi o pereche de pantaloni găsiţi în imobil, cu intenţia de a ascunde petele de sânge care erau vizibile pe pantalonii scurţi pe care-i purta. Ajuns acasă, inculpatul şi-a pus toate hainele la spălat, inclusiv adidaşii cu care era încălţat, cu intenţia clară de a şterge orice urmă a faptelor sale.

"Pe lângă tabloul apocaliptic al faptelor săvârşite şi a curmării premature a vieţii unei fete de 21 de ani, trebuie menţionat că inculpatul nu era la primul contact cu legea penală. Astfel, analizând fişa de cazier judiciar a acestuia, se constată că a avut multiple condamnări pentru fapte de furt, violare de domiciliu şi vătămare corporală, dar pentru acesta, caracterul represivo-educativ al pedepselor pronunţate nu şi-a atins scopul", notează procurorul.

Totodată, anchetatorul arată că "trebuie constatat că o acţiune mai fermă a organelor care înfăptuiesc justiţia ar fi putut duce, poate, la salvarea unei vieţi nevinovate".

Parchetul consideră că inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, "faptele acestuia născând un puternic sentiment de răzbunare nu numai din partea membrilor familiei victimei, dar şi din partea membrilor societăţii, şocaţi de ceea ce s-a întâmplat".

"De altfel, lăsarea inculpatului în libertate ar constitui un pericol concret pentru fiecare dintre membrii societăţii, care nu s-ar mai simţi în siguranţă, ştiind că o persoană, capabilă să comită o asemenea grozăvie, ar putea circula în libertate. În aceste condiţii, considerăm că probele administrate până în acest moment justifică luarea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive", arată procurorul în cererea de arestare a lui Daniel Iordan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici