Prima pagină » Social » Părintele unui copil de clasa a VIII-a: „Mă gândesc cu groază că după 3 luni de pauză va fi greu”

Părintele unui copil de clasa a VIII-a: „Mă gândesc cu groază că după 3 luni de pauză va fi greu”

Părintele unui copil de clasa a VIII-a:
Ilinca Nazarie
10 mai 2020, 22:19, Social

Ai copil care urmează să dea evaluarea naţională şi nu ştii dacă să îl laşi să se ducă la pregătire, la şcoală? Te întrebi dacă este sau nu pregătit pentru acest examen? Nu eşti singurul care îşi pune aceste întrebări. Diana Prodan este cadru didactic, dar şi părinte, iar fata ei este în clasa a 8-a.

Diana Prodan, mama unei eleve de clasa a VIII-a: Eu mă întreb dacă timpul ăsta de trei luni de pauză totală de interacţiune cu profesorul în clasă nu îi va afecta activitatea copilului meu şi potenţialul la evaluare. Eu am observat o parte descendentă, şi am mai vorbit cu părinţi din clasa copilului meu, observăm, remarcăm acelaşi un trend descendent în pregătirea copiilor.

Deşi fiica ei a făcut ore online la matematică şi limba română, Diana crede, totuşi, că pentru un examen e mai bine să te pregăteşti la clasă.

Diana Prodan: Dacă copilul nu înţelege ceva, profesorul îşi dă seama că este o problemă, pe când în online nu ai cum să strigi “domnu, eu nu am înţeles’. E mai complicat.

Frica de a nu lua virusul nu este doar a ta, ca părinte, ci şi a copiilor. Acest lucru o  face şi pe fiica Dianei să spună nu la pregătirea în clasă, înainte de examen.

Copiii sunt şi ei panicaţi. Copilul meu, chiar dacă eu nu aş avea temeri maxime, chiar dacă aş lua metode de precauţie, copilul meu nu doreşte să se expună, e destul de îngrijorată, a a precizat Diana Prodan.

Un studiu IRES îţi spune că unul din trei părinţi consideră că ar fi trebuit deschise şcolile şi liceele pentru elevii care urmează să susţină evaluarea naţională sau bacalaureatul. Evaluarea naţională este programată să înceapă pe 15 iunie.