Părinţii care îşi neglijează copiii ar putea fi decăzuţi mai repede din drepturi

Secretarul de stat ANPDC, Ileana Savu, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că părinţii care îşi neglijează copiii ar trebui să fie decăzuţi din drepturi mai repede, iar minorii ar trebui să fie declaraţi adoptabili imediat după consilierea mamei, dacă aceasta susţine că nu poate creşte copilul.

Urmărește
1272 afișări
Imaginea articolului Părinţii care îşi neglijează copiii ar putea fi decăzuţi mai repede din drepturi

Părinţii care îşi neglijează copiii ar putea fi decăzuţi mai repede din drepturi (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Secretarul de stat de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) a precizat că în lege nu pot fi prevăzute nişte termene pentru decăderea din drepturile părinteşti sau pentru declararea copilului adoptabil, pentru că acestea diferă foarte mult de la caz la caz.

Ileana Savu consideră că ar trebui stabilite nişte reguli astfel încât termenele să poată fi reduse, precizând că în prezent procedura prin care un copil poate fi declarat adoptabil este foarte greoaie şi prelungeşte mult procesul de adopţie.

"Dacă nu găsim mama, copilul nu devine adoptabil niciodată. E foarte greu să decazi din drepturi o mamă care îşi părăseşte copilul. Ar trebui să fim mai drastici şi părinţii să fie decăzuţi mai repede din drepturi dacă nu s-au interesat niciodată de copil", a declarat Ileana Savu.

Ea a mai precizat că mamele care sunt consiliate pentru a nu-şi părăsi copiii ar trebui determinate, după finalizarea consilierii, să decidă dacă îşi asumă sau nu creşterea copilului "în termeni rezonabili".

Secretarul de stat consideră că şi în cazul părinţilor care îşi trimit copiii la cerşit ar trebui introduse prevederi mai drastice prin care aceştia să poată fi decăzuţi din drepturi mai repede.

"Trebuie modificată legea astfel încât, în momentul în care există dovezi că părinţii îşi abuzează copilul, acesta să fie luat în plasament o perioadă. Dacă aceştia îşi schimbă atitudinea, copilul poate fi dat înapoi familiei, dacă nu, părinţii trebuie decăzuţi din drepturi. Nu ştiu ca până acum să fie cazuri de părinţi decăzuţi din drepturi pentru că şi-au dus copiii la cerşit", a declarat Savu.

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) a anunţat că a început să lucreze la modificarea Legii 273 privind regimul juridic al adopţiei.

Secretarul de stat de la ORA, Bogdan Panait, a precizat că noua lege a adopţiilor va păstra etapele existente, dar va clarifica anumite aspecte şi va găsi soluţii pentru a micşora perioada în care un copil este declarat adoptabil.

Panait a precizat că urmăreşte ca noua lege să fie astfel gândită încât să nu mai dea posibilitatea unor personae influente să adopte copii deşi nu au parcurs toate etapele prevăzute de lege.

"Nici banul, nici funcţia nu-ţi dau garanţia morală că eşti pregătit pentru adopţie. (...) Vom crea un corp de control, prin redistribuirea de personal, care să constate neregulile şi vrem să introducem un capitol de sancţiuni în Legea 273 care să se aplice atunci când se încalcă proceduri. Va fi vorba de nişte sancţiuni foarte dure", a spus şeful ORA.

De asemenea, modificările care vor fi aduse la Legea 273 vizează şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor români la adopţie, prin deschiderea adopţiei internaţionale şi pentru românii care nu mai au domiciliul în România.

Proiectul de act normativ prin care va fi modificată Legea 273 ar putea fi pus în dezbatere publică în luna septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici