Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor

Serviciile de îngrijire a copiilor din ţările UE nu răspund nevoilor părinţilor, ceea ce îi împiedică pe aceştia, în special pe femei, să se angajeze în muncă, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor

Părinţii se confruntă cu deficienţe ale serviciilor de îngrijire a copiilor (Imagine: Mediafax Foto)

Acordând părinţilor şansa de a lucra, poate ajuta, de asemenea, la evitarea fenomenului de sărăcire în pofida încadrării în muncă şi la reducerea sărăciei gospodăriilor cu un singur părinte, care sunt afectate de o rată mult mai mare a sărăciei (32 la sută) decât cea a gospodăriilor cu un copil (17 la sută), susţin autorii raportului.

În final, pe fundalul actualei încetiniri a creşterii demografice din Europa, oferirea de servicii adecvate de îngrijire a copiilor constituie un stimulent pentru planificarea unei familii.

Statele membre cu cele mai mari rate ale natalităţii sunt chiar cele care au făcut cel mai mult pentru a îmbunătăţi raportul dintre activitatea profesională şi viaţa personală pentru părinţi şi care au o rată mare de femei încadrate în muncă.

Raportul oferă, pentru prima oară, date armonizate şi comparabile privind utilizarea sistemelor "formale" de servicii de îngrijire a copiilor în statele membre. Aceste cifre arată că cererea pentru servicii de îngrijire a copiilor este departe de a fi satisfăcută în majoritatea ţărilor UE, stânjenind părinţii (în special femeile) în a-şi găsi un loc de muncă. Cu toate că a existat un oarecare progres, rămân multe de făcut pentru a atinge niveluri satisfăcătoare ale ofertei de servicii de îngrijire a copiilor, în special pentru copiii cu vârstă sub trei ani, se mai arată în raport.

Situaţia poate fi îmbunătăţită atât prin deschiderea de noi facilităţi de îngrijire a copiilor, cât şi prin profesionalizarea serviciilor informale de îngrijire a copiilor, de exemplu prin stabilirea de standarde de calitate, prin ameliorarea condiţiilor de angajare şi remunerare şi prin instruirea personalului.

În plus, nevoile mai specifice ale părinţilor care lucrează conform unor orare atipice sau ale copiilor bolnavi trebuie, de asemenea, să fie satisfăcute, recomandă autorii raportului.

Toate părţile implicate, în special autorităţile naţionale şi locale, precum şi angajatorii şi angajaţii, trebuie să joace un rol activ în dezvoltarea ofertei de servicii de îngrijire a copiilor care să fie accesibile, inclusiv ca preţ, şi de calitate.

Comisia nu dispune de competenţe directe în domeniul îngrijirii copiilor, dar sprijină progresele către îndeplinirea obiectivelor de la Barcelona.

Astfel, Comisia Europeană va urmări în mod special: încurajarea utilizării pe deplin a posibilităţilor de cofinanţare, de exemplu din Fondul Social European; continuarea monitorizării progreselor către îndeplinirea obiectivelor de la Barcelona, oferind sprijin prin intermediul unor date statistice comparabile şi de calitate şi al unor recomandări specifice adresate unor state membre, acolo unde este cazul; promovarea schimbului de experienţă la nivel naţional în ce priveşte facilităţile de îngrijire a copiilor, prin diverse programe de schimb de bune practici, precum şi încurajarea cercetării condiţiilor de lucru din sectorul de îngrijire a copiilor de vârstă preşcolară.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici