Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul e-licitatie, Camera Deputaţilor a încheiat cu TAROM un contract în valoare de 2.770.161,29 lei pentru „servicii de transport aerian pentru deputaţi, curse regulate, pe toate rutele naţionale interne, pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011″.
Anunţul menţionează de asemenea că acest contract nu a intrat sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice. Tipul de procedură aleasă pentru încheierea acordului cu TAROM a fost cea de negociere fără anunţ de participare, justificarea fiind că „lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.
Anunţul menţionează că preţul cel mai scăzut a fost criteriul de atribuire şi că a existat un singur ofertant – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., iar „valoarea totală finală a contractului”, aşa cum este menţionată în anunţ, a fost echivalenă cu „estimarea iniţială a valorii contractului”, respectiv de 2.770.161,29 lei fără TVA.
Nu au fost anunţuri publicate anterior privind acest acord şi nu s-a organizat licitaţie electronică.
Contractul are numărul 57/486, denumirea „Servicii de transport aerian pentru deputaţi, curse regulate, pe toate rutele naţionale interne, 2011”, fiind atribuit la 29 decembrie 2010. Anunţul a fost trimis la publicare în 7 ianuarie 2011 şi a apărut pe site-ul e-licitaţie marţi seară.