Paştele catolic: duminică sunt slujbe şi se binecuvântează bucatele pascale

Credincioşii catolici din România au participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la sărbătoarea Învierii. Slujbe speciale au avut loc în bisericile din toată ţara. Duminică este liturghia şi se binecuvântează bucatele pascale.

Urmărește
178 afișări
Imaginea articolului Paştele catolic: duminică sunt slujbe şi se binecuvântează bucatele pascale

Paştele catolic: duminică sunt slujbe şi se binecuvântează bucatele pascale

Numeroşi credincioşi catolici, reformaţi şi evanghelici din România au participat la slujba de Înviere. Înainte de miezul nopţii, oamenii s-au adunat în catedrale la slujba numita Vigilia Pascală, slujba Învierii Domnului. Potrivit tradiţiei, credincioşii au înconjurat lăcaşurile de cult, cu lumânări aprinse în mâini, pe care apoi le-au dus acasă. Cu această lumină, oamenii aprind lumânările care vor sta timp de trei zile pe masă.

În Duminica Paştelui, slujbele încep cu liturghia de dimineaţă şi binecuvântarea bucatelor pascale. Pe masă sunt drob, pască, cozonac şi carne de miel.

În România, sunt peste un milion de catolici, cele mai mari comunităţi fiind în Transilvania.

Biserica Greco-Catolică şi credincioşii de rit bizantin vor sărbători Paştele pe 16 aprilie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici