- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.01.2014, 17:08)
- Elvira Gheorghita
Patriarhia a fost amendată în urma unei licitaţii. Reprezentanţii BOR: Am respectat decizia instanţei
Patriarhia Română a fost amendată cu 10.000 de lei de Ministerul de Finanţe în urma atribuirii, prin licitaţie, a unor lucrări de consolidare şi restaurare a Palatului patriarhal, reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) susţinând că au respectat decizia instanţei, după contestarea licitaţiei.
Urmărește
426 afișări
Patriarhia a fost amendată în urma unei licitaţii. Reprezentanţii BOR: Am respectat decizia instanţei (Imagine: Bogdan Stamatin / Mediafax Foto)
Patriarhia a făcut joi această precizare după ce în presă au apărut informaţii privind amenda de 10.000 de lei primită de instituţie din cauza unor nereguli la licitaţia lucrărilor de consolidare a Palatului Patriarhiei.
Patriarhia Română a fost amendată de Unitatea de Coordonare şi Verificare a Achiziţiilor Publice (UCVAP) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în urma atribuirii contractului pentru lucrări de consolidare şi restaurare a Palatului patriarhal.
Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei, executantul lucrărilor a fost desemnat conform deciziilor Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi Curţii de Apel Bucureşti, fiind pusă în aplicare, în termenul legal de 15 zile, decizia instanţei.
"În martie 2013 au fost înscrise în competiţie 13 firme pentru executarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Palatului Patriarhiei cu fonduri europene. La fiecare şedinţă au fost prezenţi reprezentanţii UCVAP care au şi semnat procesele verbale. În final, o firmă a contestat rezultatele licitaţiei, iar Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi Curtea de Apel Bucureşti i-au dat câştig de cauză. Patriarhia Română a pus în aplicare decizia instanţei în termneul de 15 zile prevăzut de lege. Patriarhia Română îşi exprimă convingerea că justiţia va constata caracterul abuziv al amenzii aplicate de UCVAP din Ministerul Finanţelor Publice pentru «vina» de a fi adus la îndeplinire în termenul legal o hotărâre judecătorească irevocabilă", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Patriarhiei.
De asemenea, Patriarhia Română speră că "tergiversările birocratice nejustificate şi neexplicate de UCVAP vor înceta" şi că vor fi demarate lucrările de execuţie ale acestui proiect cu finanţare europeană, semnat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale încă din anul 2012.
Valoarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a Palatului Patriarhiei este de 64 de milioane de lei fără TVA, dintre care 98 la sută sunt asiguraţi din fonduri europene, iar 2 la sută din sumă, de Patriarhia Română.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe