„În urma inundaţiilor de la sfârşitul lunii septembrie 2014 care au provocat pagube materiale în municipiul Orşova şi localitatea Eşalniţa din judeţul Mehedinţi, la solicitarea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 40.000 lei din fondul Filantropia al Patriarhiei Române„, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Patriarhia Română.
Potrivit sursei citate, banii vor fi utilizaţi pentru ajutorarea familiilor sinistrate din localităţile respective, pentru construirea unui dig de protejare împotriva inundaţiilor la mănăstirea Vodiţa şi pentru refacerea bisericii Naşterea Maicii Domnului din Orşova, afectată parţial de revărsarea apelor.