Patriarhia Română anunţă slujbe de pomenire pentru eroii din decembrie 1989

Publicat: 18 12. 2019, 22:04
Actualizat: 18 12. 2019, 22:10

„În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ale Patriarhiei Române va fi oficiată duminică, 22 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credinţa şi demnitatea poporului român”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Patriarhia Română.

Vineri, sâmbătă şi duminică, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară se vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 30 de ani.

Potrivit Patriarhiei, duminică, după terminarea Sfintei Liturghii, vor fi trase clopotele în toate bisericile şi mănăstirile Patriarhiei Române, în semn de respect şi de recunoştinţă faţă de eroii Revoluţiei din decembrie 1989.

În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la:

• locul unde a fost aruncată cenuşa eroilor împuşcaţi la Timişoara şi arşi la crematoriul din Bucureşti (localitatea Popeşti – Leordeni, 20 decembrie 2019, ora 12.00);
• Troiţa din Cimitirul Eroilor Revoluţiei (cartierul Pieptănari, sector 4), 21 decembrie, ora 10.00;
• Troiţele de la Piaţa Universităţii, 21 decembrie, ora 12.30;
• Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei (Piaţa Revoluţiei), 22 decembrie, ora 9.00;
• Troiţa de la Radiodifuziunea Română, 22 decembrie, ora 10.00;
• Troiţa de la Televiziunea Română, 22 decembrie, ora 11.00;
• Troiţa Paraşutiştilor din curtea Televiziunii Române, 22 decembrie, ora 11.30.

La Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, parastasul pentru eroi va fi săvârşit la ora 11.45.