Patriarhia: Sfântul Sinod va actualiza Statutul Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii

Sfântul Sinod va lua în discuţie, în şedinţa din 18 martie, problema actualizării Statutului de organizare şi funcţionare al Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii, întrucât acestea funcţionează în prezent după un document aprobat în urmă cu câteva decenii, a anunţat, luni, Patriarhia Română.

Urmărește
15 afișări

"Casa de Ajutor Reciproc (CAR) înseamnă ajutor colegial, nu câştig financiar. Ca atare, este necesar ca toate eparhiile Patriarhiei Române să acţioneze în comuniune şi solidaritate, astfel încât să se exprime unitatea bisericească şi atunci când este necesară înnoirea unor prevederi din vechiul Statut. Principiul funcţionării Caselor de Ajutor Reciproc este acela al ajutorării salariaţilor unei instituţii, iar nu obţinerea unui profit material", se arată într-un comunicat de presă de luni al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, dacă biserica doreşte să ajute populaţia săracă, ea trebuie să o facă şi prin promovarea întrajutorării în interiorul ei.

"Dacă biserica doreşte să ajute populaţia săracă, ea trebuie să o facă şi prin promovarea întrajutorării în interiorul ei, cu atât mai mult cu cât există foarte multe familii de preoţi sărace, în special în mediul rural, iar salariile personalului clerical şi neclerical sunt foarte modeste, întrucât sprijinul financiar primit de la bugetul de stat este foarte mic", a precizat Patriarhia Română.

Precizarea Patriarhiei vine la două zile după ce în presă a apărut informaţia potrivit căreia Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor, de unde atât preoţii cât şi credincioşii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de şase la sută, în CARCM înscriindu-se până în prezent 14 persoane, între care şi IPS Teofan.

Preotul Grigore Timoftescu, preşedintele CARCM, a declarat, sâmbătă, presei că este convins că instituţia va avea multe solicitări de împrumuturi, având în vedere dobânda redusă care este percepută, de doar şase la sută, dar şi încrederea oamenilor în Biserică.

El a precizat că primele împrumuturi vor fi de maximum 5.000 de lei şi vor fi acordate începând de săptămâna viitoare.

În momentul obţinerii împrumutului, enoriaşul va trebui să completeze o cerere, însă trebuie să îndeplinească două condiţii, să aibă un venit constant şi să fie creştin-ortodox.

"Sper şi cred că vom reuşi, împreună cu preoţii protopopi din teritoriu, să facem în scurt timp ca instituţia să funcţioneze aşa cum ne dorim. Casa de Asigurări funcţionează ca o instituţie financiară non-bancară şi se pot înscrie în această asociaţie toţi clericii şi mirenii creştin-ortodocşi. În momentul înscrierii, se va achita o taxă de înscriere de 35 de lei. Cotizaţia lunară este de 30 de lei, la care se adaugă doi lei pentru constituirea unui fond de ajutor", a afirmat preşedintele CARCM, preotul Grigore Timoftescu.

Potrivit acestuia, în doar câteva zile de la înfiinţare, în CARCM s-au înscris 14 persoane, între care şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici