Patriarhie: Vinul bisericesc produs de eparhii este vândut parohiilor, nu magazinelor comerciale
Patriarhia Română precizează într-un comunicat remis joi, că aceste precizări survenind unui articol publicat în presa centrală, le reiau de fapt pe cele aduse la cunoştinţa opiniei publice încă din toamna anului 2009, în legătură cu vinul bisericesc pentru parohii.
Potrivit rânduielilor liturgice, vinul natural şi curat produs în podgoriile Bisericii de sute de ani este folosit la Sfânta Liturghie, la agapa de la Botez, la nunţi, la pomeni şi parastase, la hramul bisericii şi la alte sărbători.
Astfel, fiecare eparhie are responsabilitatea de a produce vinul denumit „cultic”, „liturgic” sau „bisericesc”, care este oferit contra cost fiecărei parohii, nu distribuit prin magazinele comerciale.
„Pe lângă prescuri, lumânări, tămâie, calendare, icoane, candele şi ale obiecte specifice cultului ortodox, credincioşii au posibilitatea să achiziţioneze şi vin liturgic de la pangarele bisericilor, pe care apoi le oferă în dar la Sfântul Altar”, mai susţine Patriarhia Română.
Potrivit sursei citate, în condiţiile în care vinul bisericesc nu este comercializat pe piaţă cu scopul de a obţine profit, atât legislaţia românească, cât şi cea europeană prevăd scutirea de taxe (impozit pe profit şi TVA) inclusiv pentru vinul cultic utilizat de comunitatea religioasă (conform art. 15, alin. f din Codul fiscal). De aceea, preţul unei sticle de vin liturgic este mult mai mic în comparaţie cu cel comercializat pe piaţă, deoarece acoperă doar cheltuielile de producţie, îmbuteliere şi transport, mai arată Patriarhia Română.
În acest context, solicitarea Arhiepiscopiei Bucureştilor adresată parohiilor de a cumpăra vin bisericesc este conformă cu tradiţia, rânduielile bisericeşti şi legislaţia în vigoare. „Nu este vorba de o afacere, ci despre o practică obişnuită, care are şi un aspect de solidaritate eparhială, de mai multă vreme practicată în eparhiile Patriarhiei Române. Ca atare, achiziţionarea de către parohii a vinului bisericesc, produs în podgoriile Arhiepiscopiei Bucureştilor, este şi un act de susţinere a producţiei proprii de vin a Bisericii”, se mai precizează în documentul remis MEDIAFAX.
Cotidianul Adevărul a publicat, în ediţia de miercuri, un articol în care se arată că în bisericile din subordinea Arhiepiscopiei Bucureştiului se vinde angro şi la sticlă vin bisericesc, fără bonuri fiscale şi etichete de identificare, cum cere legea. Potrivit cotidianului citat, mii de litri de vin, îmbuteliat în sticle de 750 de mililitri, se află înntr-un depozit clandestin din curtea Patriarhiei şi aşteaptă să fie distribuiţi în biserici pentru a fi vânduţi enoriaşilor