Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a trimis un mesaj creştinilor înainte de Paşte. Daniel a vorbit despre solidaritatea umană şi apropierea de Dumnezeu într-o perioadă extrem de dificilă pentru sănătatea şi valoarea vieţii.
În mesajul său, patriarhul Daniel a vorbit despre încercările prin care trec oamenii în perioada pandemiei şi a făcut apel la solidaritate.
„Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea şi valoarea vieţii, când numeroşi oameni sunt încercaţi de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică între oameni. Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii cereşti veşnice. Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credinţă, mai ales prin rugăciune şi prin sporire a iubirii noastre faţă de oamenii aflaţi în suferinţă. Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară”, a spus Patriarhul BOR.
Patriarhul Daniel le-a reamintit credincioşilor că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiţi în Domnul – valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.
La finalul mesajului, patriarhul Daniel le-a urat credincioşilor să aibă parte de sărbători fericite. „Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”