Patronatele şi Sindicatele din Chimie şi Petrochimie pichetează Guvernul şi Ministerul Economiei

Federaţia Patronatelor din Chimie şi Petrochimie (FEPACHIM) şi Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP) vor picheta de marţi până joi, între 10:00-15:00, sediile Guvernului şi Ministerului Economiei pentru prelungirea facilităţii de acordare de gaze interne pentru unele firme.

Urmărește
83 afișări
Imaginea articolului Patronatele şi Sindicatele din Chimie şi Petrochimie pichetează Guvernul şi Ministerul Economiei

Patronatele şi Sindicatele din Chimie şi Petrochimie pichetează Guvernul şi Ministerul Economiei (Imagine: Liviu Adascalitei/Arhiva Mediafax Foto)

"Am pregătit acţiuni de protest. Marţi, între orele 10:00 şi 15:00, vom picheta sediul Ministerului Economiei (MECMA), pentru încercarea sensibilizării pentru prelungirea acestei legi. Miercuri şi joi, între orele 10:00 şi 15:00, vom picheta sediul Guvernului", a declarat, luni, preşedintele FSLCP, Achille Duţu, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele FEPACHIM, Cezar Corâci.

Corâci şi Duţu susţin, într-un comunicat de presă comun, că acordarea acestei facilităţi a contribuit substanţial la menţinerea echilibrului sistemului naţional de transport al gazelor şi la realizarea veniturilor producătorului de gaze Romgaz Mediaş şi ale transportatorului de gaze Transgaz Mediaş (TGN).

Măsura de sprijin prin care o serie de producători din industria chimică şi a îngrăşămintelor au primit doar gaze din producţia internă, mai ieftine de aproape două ori faţă de cele importate, a fost introdusă de Guvern în luna mai a anului 2009 şi a fost prelungită cu un an în luna octombrie a anului trecut.

"Această măsură a dus la stabilizarea a 10.000 locuri de muncă", a adăugat Duţu.

Corâci, care este şi preşedinte al Uniunii Generale a Industriaşilor din România UGIR-1903, a afirmat că dacă această facilitate nu va fi prelungită până la 31 martie 2011, România va ajunge să importe îngrăşăminte la preţuri foarte mari.

"Tariful de distribuţie a gazelor pentru populaţie nu este cel real, iar ANRE nu vrea să analizeze acest lucru ca să nu se puna rău cu multinaţionalele, care mereu cer creşteri de preţuri, chiar dacă achiziţionează gaze cu reducere de 17%", a adăugat Duţu.

Duţu a afirmat că există o presiune a multinaţionalelor asupra Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de creştere a tarifelor de distribuţie a gazelor.

"Există un război surd al multinaţionalelor asupra locurilor de muncă şi a companiilor care procesează acest gaz", a spus Duţu.

El a afirmat că pe perioada derulării acestei facilităţi, companiile au primit circa 60%-70% din gaze din producţia internă, diferenţa fiind nevoite să o importe sau să o cumpere de la producătorul de petrol şi gaze OMV Petrom (SNP).

Corâci şi Duţu susţin, de asemenea, că este "absolut necesară" prelingirea facilităţii aprobate de Guvern în 2009 prin care o serie de producători primesc doar gaze din producţia internă.

Duţu a mai spus că au existat discuţii în vederea prelungirii acestei facilităţi cu ministrul Economiei, Ion Ariton, în urmă cu zece zile, dar ministrul nu "nu a avut niciun reflex".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici