Patronul FC Ştefăneşti a murit după ce maşina sa a fost lovită de tren. Nae Nicolae era un apropiat al lui Gigi Becali – FOTO

Publicat: 17 07. 2013, 11:24
Actualizat: 29 03. 2020, 19:22

Potrivit unor surse din Poliţie, Nae Nicolae era la volanul autoturismului Bentley care a fost lovit de tren când trecea peste calea ferată de pe Şoseaua Petricani.

Maşina Bentley condusă de Nae Nicolae a fost lovită de un tren de persoane, miercuri, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Şoseaua Petricani. În urma impactului, autoturismul a fost aruncat la o distanţă de aproximativ 300 de metri de trecerea la nivel cu calea ferată.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că persoana aflată în maşină a decedat, autoturismul condus de aceasta fiind distrus în proporţie de 90 la sută.

CFR: Traficul este închis pe ruta Bucureşti-Pantelimon

„Trenul IR 1681 care circulă în relaţia Bucureşti – Constanţa a surprins şi lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+046, dotată cu barieră automată funcţională. Echipele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului”, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA.

Circulaţia feroviară pe relaţia Bucureşti Băneasa – Pantelimon este închisă de la ora 10.30.

Compania „CFR” SA a precizat că, în acest moment, întârzieri în circulaţia feroviară sunt doar în graficul trenului IR 1681.