Prima pagină » Social » Patronul român al unui restaurant din Manhattan, acuzat de angajaţi că încalcă legislaţia muncii

Patronul român al unui restaurant din Manhattan, acuzat de angajaţi că încalcă legislaţia muncii

Angajaţii unui restaurant din centrul oraşului New York i-au dat în judecată pe patronul lor de origine română şi pe partenerii acestuia, acuzând-i că încalcă legislaţia muncii, relatează New York Daily News în ediţia electronică.
Patronul român al unui restaurant din Manhattan, acuzat de angajaţi că încalcă legislaţia muncii
Liliana Micu
20 apr. 2012, 14:15, Social

Angajaţii care lucrează în bucătăria restaurantului Nello, situat în cartierul Upper East Side, din Manhattan, au sesizat miercuri Tribunalul federal din Manhattan, denunţând faptul că sunt înşelaţi cu privire la numărul de ore lucrate şi la bacşişuri. Ei îi acuză pe patronul Nello Bălan şi pe partenerii acestuia că încalcă în mod regulat legislaţia muncii.

Aceştia susţin că li se cere frecvent să lucreze 60 de ore pe săptămână fără a li se plăti ore suplimentare şi că sunt înşelaţi cu privire la bacşişuri.

Bălan a refuzat joi seara să facă vreun comentariu în legătură cu aceste acuzaţii.

Restaurantul Nello, situat pe bulevardul Madison, este frecventat de celebrităţi precum căpitanul echipei de baseball New York Yankees sau rapperul Jay-Z şi soţia sa Beyonce.