Patru case din cartierul Băneasa au ars într-un incendiu

Publicat: 15 12. 2012, 12:51
Actualizat: 06 03. 2013, 01:04

Incendiul a fost anunţat vineri, în jurul orei 22.42, la o casă modestă din Intrarea Sterie Dan, din cartierul bucureştean Băneasa, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Flăcările s-au extins şi la casa din apropiere, apoi la alte două.

Incendiul a fost stins sâmbătă, la ora 5.09, a precizat oficialul ISU.

Două persoane au fost asistate medical, ele făcând atacuri de panică.

Pentru stingerea flăcărilor, poliţiştii au intervenit cu cinci echipaje. La faţa locului a ajuns şi un echipaj prim-ajutor şi unul de descarcerare.

Opt familii sunt afectate în urma arderii locuinţelor lor.