Patru cluburi amendate de Comisia de disciplină a FRF
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2025/03/8027959-mediafax_foto-ovidiu_matiu-1024x683.jpg)
Întrunită miercuri, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, în urma incidentelor de la partida Hermannstadt – Rapid, sancționarea clubului AFC Hermannstadt cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
De asemenea, clubul FC Rapid 1923 a fost sancționat cu o penalitate sportivă de 11.250 lei.
În urma incidentelor de la partida Petrolul – Sepsi OSK, Comisia de disciplină a sancționat clubul ACS Petrolul 52 cu penalitate sportivă de 7.500 lei.
Totodată, clubul ACS Sepsi OSK Sf.Gheorghe a fost sancționat cu penalitate sportivă de 5.000 lei.