Patru din cei 12 elevi din Iaşi cu media 10 la bacalaureat provin de la Colegiul "Emil Racoviţă"

Patru din cei 12 elevi din Iaşi care au obţinut media zece la bacalaureat provin de la Colegiul "Emil Racoviţă" din municipiul Iaşi, unitate şcolară unde în ultimii 30 de ani nu a existat niciun elev care să nu fi promovat acest examen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
135 afișări

Directorul Colegiului "Emil Racoviţă” din Iaşi, Seryl Talpalaru, a declarat, marţi, că, toţi cei 119 de absolvenţi ai clasei a XII-a au promovat examenul de bacalaureat, la această unitate înregistrându-se şi patru elevi care au avut media zece.

El a precizat că în ultimii 30 de ani niciun elev de clasa a XII-a la cursurile de zi nu a picat bacalaureatul.

"Rezultatele sunt foarte bune în fiecare an. La noi nu există probleme pentru că se face carte. Avem şi copii foarte buni, dar s-a făcut şi pregătire suplimentară la şcoală în afara orelor de curs. În afară de simularea organizată de Inspectoratul Şcolar, am mai organizat o simulare suplimentară. Iar rezultatele au fost şi atunci foarte bune”, a declarat directorului colegiului ieşean.

El a apreciat că rezultatele înregistrate în acest an la nivel naţional reflectă realitatea din sistemul de învăţământul românesc.

"La noi în liceu pregătirea este una extrem de serioasă. Practic, elevii nu au învăţat doar în ultimul an, ci pe tot parcursul liceului. Nu poţi spera să ai rezultate dacă nu munceşti pe toată durata studiilor", a mai spus Talpalaru.

Eliza Adriana Cozma, unul dintre cei patru elevi ai liceului ieşean care au obţinut media zece la bacalaureat, a afirmat că nu a făcut meditaţii în timpul liceului, fiindu-i suficiente orele suplimentare de la şcoală.

"Nu am făcut meditaţii, dar e drept că la liceu s-a făcut şi pregătire suplimentară. Subiectele la matematică mi s-au părut ceva mai grele, dar cred că se putea obţine cu uşurinţă nota şapte. Eu una nu sunt o tocilară. Niciodată nu cred că m-a prins ora 23.00 cu cartea în mână”, a afirmat eleva.

Ea spune că vrea să urmeze Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din Iaşi şi că nu vrea să părăsească România.

"Nu am vreun gând să plec din ţară. Mă simt bine aici. Dacă eşti serios în ceea ce faci, ai şanse să te remarci şi să-ţi faci un viitor în România”, a mai spus Eliza Adriana Cozma.

În judeţul Iaşi s-au înregistrat 12 medii de zece la bacalaureat, cele mai multe din ţară.

Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a anunţat că va organiza, joi, o festivitate specială la primărie, la care vor fi invitaţi toţi cei 12 elevi care au obţinut note maxime la bacalaureatul din acest an.

În judeţul Iaşi, 41,9 la sută dintre candidaţi au promovat examenul de bacalaureat, fiind cel mai slab rezultat înregistrat în ultimii 20 de ani.

În municipiul Iaşi, rezultatele cele mai slabe s-au înregistrat la grupul şcolar "Anghel Saligny", cu un procent de promovabilitate de 1,6. Rezultate slabe au fost şi la Colegiul Tehnic "I.C. Ştefănescu" cu promovabilitate 5,2 la sută şi la Grupul şcolar CFR, unde procentul celor promovaţi este de 6,7.

La grupurile şcolare din localităţile Holboca şi Vlădeni niciun candidat nu a reuşit să promoveze bacalaureatul, iar conducerea ISJ a anunţat că va deschide o anchetă la aceste două unităţi.

La polul opus se situează liceele de elită din municipiu, unde peste 95 la sută dintre candidaţi au promovat examenul. La Colegiul "Emil Racoviţă", toţi cei 119 candidaţi care sunt la cursurile de zi au luat bacalaureatul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici