Patru gălăţeni suspecţi de braconaj cinegetic cu ajutorul unor câini agresivi au fost reţinuţi

Publicat: 06 03. 2015, 12:21
Actualizat: 06 03. 2015, 12:22

Poliţiştii şi jandarmii au descins, joi, la locuinţele unor persoane din oraşul Târgu Bujor, bănuite că au vânat cinci porci mistreţi fără să deţină autorizaţii, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de IPJ Galaţi.

Conform sursei citate, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat două piei întregi de porc mistreţ, doi colţi, mai multe bucăţi de piele de porc mistreţ, instrumente pentru antrenament canin, căptuşite cu bucăţi de piele de porc mistreţ şi trei kilograme de carne de porc mistreţ.

De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor, mai multe telefoane mobile, tablete, camere foto şi medii de stocare informatice.

„Din cercetări a reieşit că cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 35 ani ar fi vânat, cu ajutorul unor câini agresivi, în mod repetat, pe timp de noapte şi fără să aibă permis şi autorizaţie de vânătoare, cinci mistreţi, pe un fond cinegetic din judeţul Galaţi, cauzând un prejudiciu estimat la 5.000 de euro”, se precizează în comunicatul IPJ Galaţi.

În baza probatoriului administrat, patru dintre cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru braconaj cinegetic şi vor fi prezentanţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.