Patru hoţi au intrat sub un excavator în zona Buzeşti, încercând să ajungă primii la bucăţi de fier

Patru hoţi au fost pe punctul de a opri lucrările de demolare din zona Buzeşti din Capitală, după ce au intrat sub un excavator pentru a ajunge primii la bucăţi de fier scoase dintre dărâmături.

Urmărește
4 afișări

Patru hoţi au fost surprinşi, luni dimineaţă, de poliţiştii locali din Bucureşti în momentul în care ieşeau de sub un excavator din zona şantierului Buzeşti, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale.

Unul dintre aceştia a încercat să fugă, însă ceilalţi trei, din Chitila, au mers de bunăvoie către maşinile Poliţiei, fiind a patra oară în ultima lună când sunt surprinşi în zona şantierului Buzeşti încercând să fure fier de sub dărâmături.

Un alt hoţ intrase sub o placă din beton abia prinsă în doi stâlpi, iar alţi doi căutau bucăţi de fier printre dărâmături.

La apariţia poliţiştilor, hoţii, care îşi aduc în fiecare zi câte un scaun pliant cu ei, s-au aşezat pe acestea, spunând că sunt acolo pentru a privi ce se întâmplă cu cartierul lor. Doi dintre ei au fost deja amendaţi de peste zece ori de Poliţia Locală.

Potrivit Poliţiei Locale, cei şapte prinşi luni sunt doar o parte dintre hoţii ce acţionează zilnic în zona şantierului din Buzeşti.

"Hoţii au devenit, în ultima vreme, agresivi, refuză să plece de sub cupa utilajelor folosite la demolări şi îi ameninţă pe muncitori. Au existat chiar şi episoade în care «scormonitorii» au atacat cu bâtele echipele care lucrează pe şantier şi chiar au încercat să riposteze în faţa echipelor de intervenţie ale Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti. De fiecare dată, scandalurile au fost aplanate, iar hoţii au fost reţinuţi, amendaţi sau predaţi Poliţiei Naţionale", a precizat sursa citată.

De la începutul lucrărilor din zona Buzeşti, poliţiştii locali au dat peste 35 de amenzi pentru furt. Poliţiştii au destructurat şi o reţea ai cărei membri îi foloseau pe hoţi pentru a umple dube întregi cu resturi de fier. Autovehiculele aveau numele de înmatriculare străine şi erau conduse de persoane plătite special pentru acest lucru. Marfa era vândută la centre de colectare a fierului vechi.

La sfârşitul anului trecut au fost capturate două transporturi, respectiv unul cu două tone de fier luat de pe şantier, celălalt cu 2,3 tone de resturi de tablă furate din Buzeşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici