Patru judeţe ale ţării, afectate de ploi şi vânt

Un număr de 23 de localităţi din judeţele Suceava, Cluj, Neamţ şi Sălaj au fost afectate de ploi şi vânt, cea mai gravă situaţie fiind în judeţul Suceava, unde s-au produs inundaţii în 18 localităţi, iar câteva zeci de persoane au fost evacuate din case.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Patru judeţe ale ţării, afectate de ploi şi vânt

Patru judeţe ale ţării, afectate de ploi şi vânt (Imagine: Mediafax Foto)

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a informat, joi, că, potrivit raportărilor primite de la prefecturi, la ora 8.30 erau afectate 23 de localităţi din judeţele Cluj, Neamţ, Sălaj şi Suceava, echipele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă, coordonate de către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă, intervenind pentru evacuarea apei din 209 gospodării.

SUCEAVA

Cea mai gravă situaţie este în judeţul Suceava, unde au fost inundate 87 de case şi 195 de gospodării din localităţile Câmpulung Moldovenesc, Straja, Sadova, Gemenea, Stulpicani, Prisaca Dornei, Breaza, Vama, Războieni, Fundu Moldovei Buneşti, cel mai afectat fiind municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde în unele zone apa a atins o jumătate de metru.

MIRA precizează că joi dimineaţă în judeţul Suceava erau izolate 12 case, din cauza ruperii podului de legătură din Ghirileu. De asemenea, 21 de persoane sunt blocate - 20 într-o pensiune şi o persoană într-o casă din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Totodată, 70 de copii din tabara Valea Caselor, aflată la aproximativ zece kilometri de Câpmulung Moldovenesc, au rămas izolaţi după ce drumul de acces în zonă a fost rupt de ape.

Tot în judeţul Suceava, sunt probleme la un iaz de decantare a sterilului de la Tărnicioara, care riscă să alunece către gospodăriile din Valea Suhiei şi Valea Moldovei, dar şi la o staţie de asfalt din localitatea Pojorâta, care a fost spălată de ape, iar dintr-un batal s-au scurs produse petroliere ce au ajuns în râul Moldova şi în gospodăriile oamenilor.

SĂLAJ

În judeţul Sălaj au fost afectate opt poduri, unul dintre acestea, aflat la intrarea în localitatea Chilioara, comuna Coşeiu, fiind în pericol de prăbuşire.

NEAMŢ

În Neamţ, circulaţia este îngreunată pe DN 15 şi DN 17 B din cauza arborilor şi aluviunilor.

CLUJ

În Cluj, ploile au afectat 82 de hectare de teren agricol şi 123 de hectare de fâneţe.

Probleme în alimentarea cu energie electrică

Probleme legate de alimentarea cu energie electrică au fost semnalate în 37 de localităţi din judeţele Botoşani, Bistriţa Năsăud, Harghita, Neamţ şi Suceava, fiind afectate 155 de posturi de transformare.

Personalul MIRA acţionează în toate aceste judeţe, împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii ale statului, pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor comitetele locale pentru situaţii de urgenţă monitorizând permanent evoluţia fenomenelor meteorologice şi pagubelor produse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici