ISU Cluj anunţă că intervin cu mai multe echipaje pe raza localităţii Mera, pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier.
Pompierii au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate patru persoane, dintre care una decedată.
Au primit primul ajutor calificat două femei şi un bărbat care au suferit mai multe traumatisme.
Poliţiştii au stabilit că accidentul a fost produs de un tânăr de 26 de ani, din comuna Baciu, care se deplasa pe DN1F înspre Cluj-Napoca, iar într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Maşina condusă de acesta a pătruns pe sensul opus unde a intrat în coliziune cu o maşină condusă de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Turea.
Din nefericire, în urma impactului, a rezultat decesul tânărului de 28 de ani.
Şoferul în vârstă de 26 de ani, precum şi o tânără de 22 de ani, din Apahida, pasageră în autoturismul condus de acesta au fost duşi la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Alături de aceştia, a fost transportată şi pasagera din autovehiculul condus de tânărul de 28 de ani, respectiv o femeie de 23 de ani, din comuna Gârbău.