Patru morţi în urma unui accident rutier, în judeţul Mureş
Patru persoane au murit duminică după-amiază, în urma unui accident petrecut pe DN 15 (E 60), la ieşirea din Luduş spre Cluj, iar o alta a fost rănită grav şi transportată cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş

Patru morţi în urma unui accident rutier, în judeţul Mureş (Montaj foto)
Şeful Poliţiei Rutiere Mureş, comisarul şef Lucian Archiudean, a declarat că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei, în condiţiile în care carosabilul era umed.
Astfel, o femeie din Hunedoara care conducea un autoturism Ford, cu număr de înmatriculare de Bucureşti, a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un autoturism Matiz, înmatriculat în judeţul Cluj, în care erau cinci persoane.
În urma impactului, patru persoane din autoturismul Matiz au murit, iar cel de-al cincilea ocupant al aceluiaşi autoturism, un bărbat, a fost transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş, în stare gravă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Potrivit lui Archiudean, femeia din Hunedoara va fi cercetată pentru ucidere din culpă.
Coordonatorul SMURD Mureş, dr. Cristian Boeriu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul rănit are multiple fracturi, are un traumatism cranio-cerebral şi este în comă, fiind supus investigaţiilor.
Primele informaţii oferite de poliţişti arătau că trei persoane au murit în accident.
În urma accidentului, circulaţia rutieră a fost blocată timp de aproximativ o oră


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

