Patru morţi şi trei răniţi într-un grav accident pe DN1

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite într-un grav accident rutier petrecut, luni seară, pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, în apropierea localităţii Băicoi, circulaţia la kilometrul 74 al drumului desfăşurându-se cu dificultate.

Urmărește
39 afișări
Imaginea articolului Patru morţi şi trei răniţi într-un grav accident pe DN1

Patru morţi şi trei răniţi într-un grav accident pe DN1 (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Prahova, accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.05 la km 74+300 metri. Din primele informaţii, se pare că un autoturism audi cu număr de Germania, care circula dinspre Braşov către Bucureşti, a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de o Skoda care circula către Braşov.

În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite, potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Prahova.

Mai multe echipaje ale Ambulanţei, precum şi un echipaj de Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-au deplasat la locul accidentului.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă se desfăşura cu restricţii, deşi ambele autoturisme implicate în accident fuseseră scoase de pe carosabil, aflându-se pe partea dreaptă a sensului de mers Ploieşti-Braşov.

Răniţii se aflau încă la locul accidentului şi urmau să fie scoşi din maşini şi duşi la spital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici