- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Patru persoane ce tâlhăreau bărbaţi după ce îi ademeneau cu anunţuri sexuale online, arestate
Doi bărbaţi şi două femei din Bucureşti, care ameninţau şi tâlhăreau bărbaţi pe care îi ademeneau cu anunţuri sexuale postate pe internet, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, după ce au fost prinşi în flagrant delict.
Vasile I. (19 ani), Mariana I. (19 ani), Nicoleta B. (23 de ani) şi Florentin P. (29 de ani) au fost prinşi în flagrant delict luni, de poliţiştii de investigaţii criminale ai Secţiei 3, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliţiei Capitalei.
Aceştia postau anunţuri pe un site de internet, la rubrica "matrimoniale", atrăgând bărbaţi cu oferte de servicii sexuale contracost, într-o clădire din Sectorul 1 al Capitalei.
Anunţul postat pe site prezenta mai multe fotografii cu tinere în ipostaze erotice, care de fapt nu aparţineau celor care au postat anunţul.
Totodată, în noaptea de luni spre marţi, Vasile I. şi Florentin P., însoţiţi de cele două femei, au ameninţat un bărbat care a venit la imobilul din Sectorul 1, luându-i două telefoane mobile şi 150 de lei.
Odată audiaţi la Secţia 3, poliţiştii au stabilit că cei patru au mai comis o tâlhărie, luni, victima fiind tot un bărbat care văzuse anunţul pe internet. El a fost acostat şi ameninţat cu un cuţit şi un topor, fiind obligat să le dea suspecţilor cheile maşinii sale, de unde hoţii au luat un telefon mobil, un mp3 player şi o sumă de bani.
Toţi patru au primit mandate de arestare preventivă pe 29 de zile, la Judecătoria Sectorului 1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO