Patru persoane din Piteşti, acuzate de un prejudiciu de 7 mil.lei, prin fapte de evaziune fiscală

Patru persoane din Piteşti sunt cercetate de procurorii anticorupţie pentru că au achiziţionat bunuri din Bulgaria şi Ungaria, precum şi din spaţiul naţional, fără a înregistra şi declara aceste operaţiuni, prejudiciul cauzat depăşind şapte milioane de lei.

Urmărește
19 afișări

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti îi cercetează pe Paul Sorin Costescu, Cornel Nicolae Dumitrache şi Stelian Tecuceanu, administratori ai SC Stipex AG Prest SRL Piteşti şi pe Mihai - Gabriel Vîlcu, fost administrator de drept la SC VGM Exclusive SRL Piteşti, acuzaţi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, evaziune fiscală, spălare a banilor cunoscând că aceştia provin din săvârşirea de infracţiuni, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, informează, miercuri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Anchetatroii au stabilit că în perioada 2008 – 2009, Mihai Vîlcu s-a asociat cu Paul Sorin Costescu, Stelian Tecuceanu şi Cornel Dumitrache, în scopul săvârşirii unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Aceştia au convenit să fraudeze bugetul statului prin derularea unor relaţii economice frauduloase, folosindu-se în acest sens de SC Stipex Prest AG SRL, firmă constituită tocmai în acest scop.

Cei patru au achiziţionat bunuri din spaţiul intracomunitar de la o serie de operatori economici, respectiv din Bulgaria şi Ungaria, precum şi din spaţiul naţional, însă nu au înregistrat şi declarat aceste operaţiuni comerciale. Pentru a justifica în faţa organelor fiscale provenienţa bunurilor comercializate pe plan naţional au declarat, în mod nereal, faptul că s-au efectuat achiziţii interne de mărfuri, însă de la firme care s-a dovedit că aveau un comportament fiscal disimulat, de tip fantomă.

În acest mod bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 7.022.575,85 lei, reprezentând TVA sustras în sumă de 4.689.176,83 lei şi impozit pe profit sustras în sumă de 2.333.399,02 lei.

Totodată, sub falsa motivaţie de "achiziţie de cereale" ori "materii prime sau materiale", Dumitrache şi Tecuceanu şi-au însuşit, în mod nejustificat, din conturile bancare ale societăţii SC Stipex Prest AG SRL suma totală de 8.285.741 lei, ulterior banii fiind remişi lui Vîlcu şi Costescu.

Celor patru persoane li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Costescu şi Vîlcu au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri vor fi prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În cauză, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI- Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici