Patru persoane, rănite într-un incendiu puternic urmat de explozie la o casă de vacanţă din Comarnic
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, incendiul a izbucnit la o casă de vacanţă din Comarnic şi a fost urmat de o explozie, iar flăcările s-au extins rapid la alte două imobile.
În urma incendiului au fost rănite patru persoane – trei femei şi un bărbat cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani.
Una dintre femei, care are arsuri de gradul al doilea pe aproximativ 30 la sută din suprafaţa corpului, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Prahova şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Celelalte trei victime, care nu sunt rănite grav, au fost preluate de ambulanţe SMURD şi duse la spitalul din Sinaia.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin cu cinci autospeciale pentru stingerea focului, care se manifestă pe o suprafaţă mare la toate cele trei case. La locul incendiului se află, de asemenea, trei ambulanţe SMURD.