Prima pagină » Social » Patru răniţi după ce o maşină a intrat pe un refugiu de tramvai

Patru răniţi după ce o maşină a intrat pe un refugiu de tramvai

Patru persoane au ajuns, joi, la spital, după ce au fost accidentate de o maşină care a intrat pe un refugiu de tramvai din sectorul 1 al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Patru răniţi după ce o maşină a intrat pe un refugiu de tramvai
24 apr. 2008, 14:59, Social

"Accidentul a avut loc în jurul orei 11.30, în faţa Teatrului Masca din Sectorul 1 al Capitalei. Un autoturism Fiat care se deplasa dinspre Străuleşti către Podul Constanţa a intrat pe un refugiu de tramvai şi a lovit trei femei şi un bărbat", a explicat comisarul Ciocan.

În urma incidentului, cele patru persoane au fost transportate la spital, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului.