Patru răniţi în urma unei explozii produse într-un bloc din Mediaş

Publicat: 01 01. 2008, 14:01
Actualizat: 05 11. 2012, 16:19

Potrivit primelor informaţii furnizate de Poliţia Judeţeană Sibiu, explozia a fost destul de puternică, iar patru persoane, printre care o fetiţă de cinci ani, au fost rănite.

Şeful Poliţiei Mediaş, Mircea Cristea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că celelalte trei victime sunt un bărbat de 29 de ani şi două femei în vârstă de 71, respectiv 78 de ani.

Toate cele patru persoane au suferit arsuri şi au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Municipal Mediaş.

Adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Cosmin Valbuc, a precizat că cele două femei în vârstă au rămas sub supraveghere la spitalul din Mediaş, fiind în afara oricărui pericol, iar ceilalţi doi răniţi, fetiţa şi bărbatul, sunt în stare mai gravă şi au fost trimişi cu o ambulanţă la Spitalul Judeaţean Sibiu, la secţia de chirurgie plastică.

Conform reprezentantului ISU Sibiu, explozia s-a produs într-o garsonieră de la etajul al doilea al unui bloc din cartierul Tineretului, locuinţa fiind distrusă în proporţie de 90 la sută. Explozia fost urmată de un incendiu, pentru stingerea căruia au intervenit pompierii din Mediaş. În urma exploziei, 14 locuinţe din bloc au fost avariate, fiind sparte geamurile şi uşile.

O echipă formată din pompieri şi poliţişti lucrează pentru a stabili cauza exactă a producerii deflagraţiei, prima ipoteză fiind cea a unei acumulări de gaze.