Sfaturile poliţiştilor pentru părinţii ai căror copii merg la colindat. La ce trebuie să fie atenţi
Într-un comunicat de presă al Poliţiei Române se menţionează că părinţii trebuie să comunice cu cei mici, ca să înţeleagă pericolul din zone necunoscute, în care s-ar putea rătăci (păduri, desişuri, margini de localităţi).
„E bine să cunoaşteţi exact traseele de colindat, pe care copiii urmează să le parcurgă în aceste zile şi să le explicaţi să aibă grijă să nu ajungă, din întâmplare, în zone periculoase, unde s-ar putea accidenta sau lovi (din cauza întunericului, zăpezii, gheţii sau altor factori climatici ori de altă natură)”, atenţionează sursa citată.
Totodată, este bine ca cei mici să meargă la colindat în grupuri, motiv pentru care părinţii trebuie să ştie cu cine vor pleca copiii care doresc să păstreze această tradiţie.
„Dacă pleacă la colindat pe timp de seară, însoţiţi-i! Amintiţi-le să nu accepte niciodată vreo invitaţie de la necunoscuţi, într-un local, la o petrecere sau la o plimbare cu maşina”, adaugă sursa menţionată.