- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.06.2012, 15:13)
- Valentin Anghel , Catalin Lupasteanu ,
Paula Iacob a colaborat cu Securitatea
Avocatul Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, a decis definitiv, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a respins recursul acesteia faţă de decizia de anul trecut a Curţii de Apel Bucureşti (CAB).
Urmărește
1126 afișări
Paula Iacob a colaborat cu Securitatea (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax foto)
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constatat, în mai 2009, că Paula Iacob, fost avocat al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică. Constatarea a fost urmarea verificărilor făcute în 2009 în contextul candidaturii Paulei Iacob pentru Parlament.
Colegiul CNSAS a sesizat instanţa CAB în 11 iulie 2009. În 15 martie 2011, CAB a admis acţiunea CNSAS, constatând că Paula Iacob a colaborat cu fosta Securitate.
Decizia a fost contestată de Paula Iacob la instanţa supremă, dosarul fiind înregistrat în 24 august 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Avocatul Paula Iacob declara că a fost urmărită sistematic de organele fostei securităţi şi că ea nu a colaborat niciodată cu acestea într-un mod onest şi sincer, cu atât mai mult nu a furnizat date despre familie sau prieteni.
Iacob preciza că nu pune preţ pe o decizie care nu este definitivă în acest caz, precizând că a atacat soluţia Curţii de Apel cu recurs la instanţa supremă.
Avocatul mai spunea că această decizie nu este nici prima nici ultima greşeală a unei instanţe, arătând că în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti nu i-a fost încuviinţată o probă semnificativă, respectiv aceea cu martori. Avocatul spunea că ar fi dorit ca instanţa să-i audieze pe cei despre care se spune că ar fi oferit informaţii fostei Securităţi.
Totodată, Paula Iacob preciza că toate cunoştinţele ei ar fi ştiut despre aşa-zisa ei colaborare cu Securitatea, despre care arăta că nu a fost niciodată una "onestă şi sinceră". Iacob mai spunea că, la rândul lor, ofiţerii Securităţii încercau să o conducă pe piste eronate.
Ea mai arăta că în permanenţă casa, corespondenţa şi cunoştinţele i-au fost urmărite şi că, în final, a fost scoasă din circuitul colaboratorilor, tocmai din motivul lipsei de sinceritate al informărilor.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe