Consiliul Judeţean Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul având ca obiect furnizarea de echipamente IT, de telecomunicaţii, diverse tipuri de echipamente computerizate, softuri, ghiduri educaţionale şi jocuri educative pentru instituţiile şcolare speciale.
Achiziţia este parte a unui proiect mai amplu, cu finanţare europeană, câştigat de forul administrativ judeţean, ce vizează dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ special din judeţul Cluj.
Valoarea acestuia este de 7.484.551,64 lei, TVA inclus.
„Asigurarea unei infrastructuri educaţionale corespunzătoare reprezintă o prioritate absolută pentru noi. Cu ajutorul banilor obţinuţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vom oferi tuturor elevilor înscrişi în şcolile speciale cadrul necesar pentru învăţare şi dezvoltare, conform cerinţele actuale. Această investiţie vine în completarea celorlalte proiecte europene implementate la nivelul instituţiilor şcolare aflate în subordinea Consiliului Judeţean”, spune Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Printre echipamentele achiziţionate se numără: table interactive, sisteme de sunet, camere videoconferinţă, scanere de documente cu cameră portabile, videoproiectoare, smartbord-uri, tablete grafice, jocuri senzoriale, de construcţie, sisteme all in one, laptopuri, tablete, multifuncţionale etc.
Valoarea totală estimată a dotărilor este de 3.090.629,47 lei, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 4 decembrie, ora 15.00.