În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 234 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 42 mai mult faţă de ziua anterioară. 28 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 27 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 658, cu 27 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 100 persoane, cu unul mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 100 pacienţi internaţi la ATI, 89 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 36 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 2 mai puţin decât în ziua anterioară, şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până luni, 65.654 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP două decese (bărbaţi), fără decese raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele două decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani şi unul la categoria de vârstă 60-69 de ani. Ambele decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Din totalul de 2 pacienţi decedaţi, unul a fost nevaccinat şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 50-59 de ani.