Întrebat dacă exclude îngheţarea pensiilor şi salariilor în 2010, Niţă a spus: "Nu exclud. Situaţia economică este, în continuare, foarte grea".
Niţă a refuzat, totodată, să răspundă unei întrebări care viza disponibilizarea a 10% dintre bugetari, conform negocierilor dintre FMI şi Guvern, potrivit unor informaţii apărute în presă.
"Nu comentez. Negocierile nu s-au finalizat, nu am calitatea să comentez", a declarat Constantin Niţă despre negocierile existente între Guvern şi FMI.
El a arătat, însă, că PSD, în principiu, nu este de acord cu disponibilizările de salariaţi, fiind de părere că trebuie identificate alte măsuri care să ducă la diminuarea cheltuielilor.
PSD a cerut, în discuţiile cu FMI, să se renunţe la ideea disponibilizării a 150.000 de bugetari, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, surse din partid, care au precizat că negocierile vor continua şi luni.
Potrivit surselor citate, social-democraţii au propus ca disponibilizarea să fie ultima variantă de reducere a cheltuielilor bugetare luată în calcul.
Surse guvernamentale declarau, sâmbătă după-amiază, pentru MEDIAFAX, că FMI negociază cu guvernul disponibilizarea a 100.000-150.000 de bugetari până la mijlocul anului viitor, îngheţarea pensiilor, cu excepţia celor minime sociale, în 2009 şi 2010 şi a salariilor bugetarilor, până când legea salarizării unice va produce efecte.