“Primăria Bucureşti este în identificare de spaţiii pentru relocarea maternităţii Giuleşti şi nu numai. Sunt foarte multe spitale vechi pe care Primăria le-a moştenit. Primăria Municipiului Bucureşti urmează să construiască două spitale regionale în Sectorul 3 şi Sectorul 6 şi identificăm spaţii pemtru asta”, a spus, vineri, directorul general ASSMB, Daniela Blindu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Profesor Doctor Panait Sârbu – „Maternitatea Giuleşti”.
Pe de altă parte, directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim, susţine că s-au gândit şi la versiunea de a construi un spital, însă procesul ar dura mai mult.
“Soluţia construirii unui nou spital e cea mai atrăgătoare, dar înseamnă un interval de timp mare. Ne-am gândim să identificăm un imobil gata pentru relocarea maternităţii Giuleşti”, a spus directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale, Turkes Ablachim.
Potrivit lui Turkes Ablachim, imobilele potrivite trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, precum: să fie de peste 4.000 de metri pătraţi, să poată avea mai multe scări de acces şi mai multe lifturi.